Proba scrisă la Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați înscriși

Proba scrisă la Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați înscrișiTitulizare. Sursa foto Arhiva EVZ

Titularizare 2025. Marți, 15 iulie, are loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar – cunoscut sub numele de Titularizare. La nivel național, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să participe la această etapă a concursului.

Start în concursul național de Titularizare

Proba scrisă se desfășoară începând cu ora 9:00 în 121 de centre din toate cele 41 de județe și din municipiul București. Candidații care participă marți au promovat deja proba practică sau inspecția specială la clasă cu minimum nota 5.

În total, peste 7.400 dintre participanți sunt absolvenți ai promoției curente, provenind din diverse forme de pregătire pedagogică – licee, universități sau programe de masterat.

Titulizare

Titulizare. Sursa foto Dreamstime

Testarea scrisă are o durată standard de patru ore. Pentru candidații cu dizabilități vizuale sau alte dificultăți de redactare, timpul poate fi prelungit cu până la două ore, în funcție de recomandările comisiilor județene. În 13 județe și în București au fost identificate 33 de cazuri care necesită astfel de măsuri adaptate, conform informărilor transmise Ministerului Educației.

În cadrul concursului sunt evaluate atât cunoștințele de specialitate, cât și competențele didactice, în baza unor programe aprobate oficial.

Subiectele pentru cele 119 discipline, împreună cu traducerile în limbile minorităților și baremele de corectare, sunt elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare. Acestea vor fi publicate marți, după susținerea probei, pe site-ul oficial: subiecte.edu.ro. Disciplinile cu cei mai mulți candidați

Cele mai solicitate discipline din acest an

  • Învățământ preșcolar cu predare în limba română – peste 8.300 de candidați
  • Învățământ primar cu predare în limba română – peste 6.100
  • Educație fizică și sport – peste 3.600
  • Limba și literatura română – peste 2.300
  • Limba engleză – peste 2.000
profesor

Profesori. Sursa foto: Arhiva EVZ

Calendarul rezultatelor și repartizării

Evaluarea lucrărilor scrise se realizează digital, în centre special desemnate. Primele rezultate vor fi afișate pe 22 iulie, atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și online. Contestațiile pot fi depuse pe 22 iulie (până la ora 21:00) și pe 23 iulie (până la ora 12:00), fie fizic, fie prin mijloace electronice.

Rezultatele finale vor fi publicate pe 30 iulie. Ulterior, în perioada 31 iulie – 1 august, vor avea loc ședințele publice pentru repartizarea candidaților pe posturile didactice vacante, în funcție de media obținută.

Pentru a obține un post pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția specială sau proba practică, în profilul postului vizat. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), este necesară o notă minimă de 5 la ambele probe. Măsuri de securitate

Inspectoratele școlare sunt responsabile de organizarea și supravegherea desfășurării examenului. Toate sălile implicate în proces – de multiplicare, de concurs și de evaluare – sunt dotate cu sisteme de monitorizare audio-video, pentru a asigura corectitudinea procedurilor.