
Kremlinul implementează o nouă strategie pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova. În care îl foloseşte din nou pe vasalul său credincios, penalul Ilan Şor. După scăderea numărului de votanţi ai partidelor pro-ruse, strategii de la Moscova intenţionează să obţină controlul asupra Parlamentului de la Chişinău prin înşelarea electoratului pro-european. Astfel încât partidele şi liderii politici controlaţi de Ilan Şor să rupă cât mai multe voturi de la partidele cu adevărat pro-europene.
Retorica acestor partide fals pro-eurpopene are la bază eşecurile a două din principalele promisiuni electorale făcute de Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS). Este vorba de reforma Justiţiei şi eradicarea corupţiei.
După dosarele penale intentate pe numele mai multor politicieni afiliaţi fugarului de la Moscova şi sutele de cauze contravenţionale soldate cu amenzi grase pentru corupere electorală, Ilan Şor are nevoie de oameni noi pentru a face faţă sarcinilor impuse de Kremlin. Plata pentru găzduire, refuzul de a-l extrăda Chişinăului şi posibilitatea de a trăi pe picior mare.
De fapt, cei care au ales să joace după scripca lui Şor sunt persoane care şi-au trădat partidele, lipsiţi de scrupule şi gata să înşele alegătorii, cu probleme de integritate şi chiar penale. Problema lui Ilan Şor este că nu poate să-şi găsească în Republica Moldova adepţi fără probleme de integritate, credibili pentru electoratul conştient pentru cine votează.
Miza lui Şor este ca să pompeze în politica moldovenească cât mai mulţi astfel de politicieni. Care au deja electoratul lor. Şi care ar putea să treacă pragul electoral. După care să formeze o majoritate parlamentară cu partidele pro-ruse. Cum ar fi de exemplul Partidul Socialiştilor al lui Igor Dodon. Partid care apare pe locul doi în sondaje.
Iar o alianţă dintre socialişti şi partidele controlate de Ilan Şor devine tot mai posibilă. Mai ales după întâlnirea de acum o lună dintre Ilan Şor şi Grigore Caramalac, interlopul care controlează socialiştii moldoveni. Întâlnire asistată de un general notoriu al FSB-lui şi strategi ai Kremlinului.
IRINA VLAH – MIZA LUI ILAN ŞOR PENTRU GĂGĂUZIA ŞI ÎNTREAGA ŢARĂ
Irina Vlah, politicianul transfug, ajuns peste noapte „pro-european”
Una din principalele mize ale lui Ilan Şor pentru a rupe voturi din electoratul pro-european este Irina Vlah. Şor deja poate să investească fără grijă banii Kremlinului în politiciana respectivă. Care, la alegerile prezidenţiale din 2024, a acumulat peste cinci la sută din sufraţgii. Atât cât îi trebuie unui partid să treacă pragul electoral.
Irina Vlah a fost guvernatoarea Găgăuziei în două mandate consecutiv, ultimul expirând în primăvara anului 2023. Politiciana de la Comrat a deţinut două mandate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, fiind înscrisă pe lista electorală a Partiduluiu Comuniştilor condus de pro-rusul Vladimir Voronin.
După care urmează mandatul de guvernator al Găgăuziei, câştigat de Vlah cu ajutorul socialiştilor. Cel de al doilea mandat de guvernator al Găgăuziei Irina Vlah l-a câştigat în calitate de candidat independent. Însă promovând un puternic mesaj pro-rus.

Irina Vlah/Sursa foto: reclamă electorală
Este cunoscut faptul că mai mulţi găgăuzi au plecat în Ucraina ca să lupte de partea ruşilor. Unii au dispărut fără veste. Alţii au fost aduşi în sicriu. S-a întâmplat inclusiv în perioada când guvernatoare era Irina Vlah. În calitate de guvernator, Vlah nu a mişcat un deget pentru cel puţin a le explica semenilor săi că Rusia este stat agresor.
Primul zvâcnet pro-european al Irinei Vlah a fost când a declarat public că vorbeşte limba română. Apoi, peste noapte, s-a transformat dintr-o politiciană pro-rusă înverșunată, autoare a sloganului „Este în puterile noastre să fim cu Rusia”, într-o pro-europeană declarată, autoare a afirmației „Poziţia mea e clară. Republica Moldova trebuie să fie parte a Uniunii Europene”-
În cartea „Profesia mea e politica”, lansată în 2023, Irina Vlah afirma:
Cu toată dragostea pentru Rusia, găgăuzii nu au fost niciodată împotriva integrării europene”.
Vlah s-a demascat în toamna anului 2024. Când a îndemnat electoratul să spună „Nu” la referendumul privind integrarea europeană.

Irina Vlah cu Igor Dodon/ Sursa foto: Facebook/Irina Vlah
Independenţa umbrită de Ilan Şor
Cochetăria politică a Irinei Vlah cu partidele lui Ilan Şor a început încă în perioda când îşi exercita mandatul de başcan al Găgăuziei. Mandat pe care îl câştigase candidând «independent» şi anunţase deja poziţia sa pretins pro-europeană.
Amintim că Irina Vlah a felicitat-o pe candidata Partidului „ȘOR” Evghenia Guțul cu ocazia faptului că a câștigat alegerile pentru funcţia de guvernator al Găgăuziei. Se pare că Irinei Vlah practic nu i-a păsat că în locul ei vine o femeie cu o biografie nu prea clară, fără experienţă în politică şi cu mai puţină carte. Şi mai ales că era susţinută de un lider politic condamnat pentru fraudă.
Mai mult, Irina Vlah i-a luat apărarea succesoarei sale atunci când procurorii anticorupţie au pornit dosar penal pentru fraudarea alegerilor în Găgăuzia.
Fosta guvernatoare a criticat şi decizia Curţii Constituţionale privind lichidarea Partidului „ŞOR”.
Este decizie făcută la comandă. PAS iarăși încalcă legislația și folosesc toate instrumentele pe care le au. Curtea Constituțională nu are dreptul să înlocuiască Parlamentul R. Moldova. Curtea are competențele sale și nu este cea care scrie legi. Instituția are dreptul să se expună dacă o lege este constituționala sau nu”, a afirmat Vlah.
Irina Vlah a criticat dur guvernarea de la Chişinău pentru amenzile contravenţiomale de 37.000 de lei aplicate simpatizanţilor lui Şor pentru corupere electorală.
Iar în ajunul zilei de 9 mai Irina Vlah, la fel ca blocul „Victoria” creat de fugarul de la Moscova, promovează intens ideea victoriei URSS în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Comemorându-i pe „cei care au dăruit acestei țări pacea”.

Îngrijirea unui monument dedicat ostaşilor sovietici/ Sursa foto:Facebook
Partid cu oameni „împrumutaţi” de la Ilan Şor
După alegerile prezidenţiale din toamna trecută, Irina Vlah şi-a înregistrat propriul partid – Inima Moldovei. Este curios faptul că majoritatea celor din grupul de iniţiativă, dar şi printre fruntaşii partidului Irinei Vlah au candidat, dețin sau au deținut funcții elective. Fiind înaintați de fostul Partid „Șor”, Partidul „Șansă” și Partidul „Renaștere”, care fac parte din Blocul „Victorie”, controlat de Ilan Șor și lansat în politica moldovenească de la Moscova.
Unii dintre ei conduc organizații teritoriale și primare ale Partidului „Inima Moldovei” al fostei bașcane Irina Vlah.
Un exemplu elocvent îl reprezintă personajul Dumitru Coștei. Acesta a candidat la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 pe lista fostului Partid „Șor” și a condus organizația teritorială a fostului Partid „Șor” de la Drochia. În decembrie 2024, acesta a fost ales lider al organizației teritoriale de la Drochia a partidului înființat de Irina Vlah.
Dumitru Coştei a ajuns recent pe banca acuzaţilor. Fiind inculpat într-un dosar penal pentru finanţare ilegală a partidelor politice.
Potrivit Procuraturii Anticorupţie, învinuitul ar fi acceptat prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de peste 8,1 milioane de lei, provenite de la grupul criminal organizat. Această finanțare ar fi fost folosită pentru „activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale”.

Activiştii "Inima Moldovei" din Anenii Noi/ Sursa foto: Facebook
Sau cazul Viorel Albu. Acesta a candidat la funcția de primar în localitatea Gordinești, raionul Edineț și de consilier local și raional din partea Partidului „Șansă” la alegerile locale din 5 noiembrie 2023. La 25 ianuarie 2025 a fost ales să conducă organizația primară a Partidului „Inima Moldovei” din satul Gordinești, raionul Edineț.
Potrivit Ziarului de Gardă, cel puţin 27 de foşti activişti ai partidelor afiliate lui Ilan Şor se regăsesc printre fruntaşii partidului "Inima Moldovei".
De unde are bani Irina Vlah?
Presa a scris în repetate rânduri despre gusturile rafinate ale Irinei Vlah. Politiciana preferă să se îmbrace de la branduri renumite. Unele aricole de vestimentaţie sau acesorii valorând mii de euro.
Totodată, Irina Vlah are o agendă încărcată. Călătorind zilnic pe teritoriul Republicii Moldova pentru întâlnirile cu cetăţenii cu drept de vot. Întâlniri care nu se trec fără cheltuieli substanţiale.
Politiciana are şofer personal, care mai îndeplineşte şi funcţia de bodyaguard. Acesta este Victor Topal, fostul şef din Găgăuzia al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS).

Victor Topal/ Sursa foto: Facebook.com
Vlah mai are angajaţi jurnalişti şi experţi în comunicare. Sunt cei care o promovează pe reţele de socializare şi mass-media din Găgăuzia pe care o controlează.
În acelaşi timp, inspectorii de integritate au constatat că Irina Vlah nu figurează în calitate de întreprinzător individual sau asociat la societățile comerciale. Şi nici în calitate de administrator.
Potrivit declarației de avere și interese personale depusă la CEC pentru anul 2023, Irina Vlah a avut în anul respectiv un venit de puțin peste 500 de mii de lei. Obținut din activitatea de guvernatoare a Găgăuziei. Deși nu indică niciun cont bancar, Vlah trece în declarație circa 900 de lei obținuți drept dobândă.
În campania electorală din toamna trecută Irina Vlah a raportat doar pentru o săptămână venituri de 1,24 milioane lei. Dintre care 987 de mii de lei sunt proveniți din donații de la persoane fizice. Printre donatorii oficiali ai Irinei Vlah se regăsesc mai mulţi pensionari. Iar o femeie, care nu lucrează de mai mulţi ani, i-a donat fostei başcane 84 de mii de lei.
Luând în consideraţie amploarea activităţii partidului Inima Moldovei, lipsa de finanţe şi traiul pe picior larg al Irinei Vlah, nu putem exclude versiunea că o parte din banii Kremlinului gestionaţi de Ilan Şor ar ajunge la Irina Vlah.
VICTORIA FURTUNĂ - PROCURORĂ CONTROVERSATĂ, CANDIDATA LUI ILAN ŞOR ŞI AFILIEREA CU UN AVOCAT DUBIOS
Evadarea de la Procuratura Anicorupţie
Victoria Furtună este un alt politician pretins pro-european, susţinut de Ilan Şor. Aceasta a demisionat în luna martie a anului trecut. După 18 ani de carieră în Procuratură.
Victoria Furtună s-a autodeclarat victimă a guvernării şi o mare luptătoare pentru dreptate. Ea a declarat că a reușit să acumuleze probe ce ar demonstra că SIS și CNA au fabricat dosare împotriva unor judecători care refuză să facă jocul guvernării.
Furtună a anunțat că pleacă din funcție după ce i-a fost modificată ordonanţa privind începerea urmăririi penale pentru fals în acte publice, fiind scoasă sitagma „comisă de un grup criminal organizat”. Dosarul a fost pornit în baza unei plângeri depuse de judecătorul Alexei Paniş, al cărui mandat nu a fost prelungit de Maia Sandu.

Victoria Furtună, la Tiraspol/ Sursa foto: captură video//Facebook
Nu cunoaştem cât de sinceră a fost Victoria Furtună. Însă pe parcursul carierei de procuror, ea a ajuns de mai multe ori în atenţia presei pentru probleme de integritate.
Pe numele Victoriei Furtună a fost pornit un dosar penal pentru divulgarea secretului urmăririi penale. Motiv pentru care a primit refuz pentru acordarea îndemnizaţiei unice la plecarea din funcţie.
Ulterior, dosarul a fost clasat. Însă Procuratura Generală a refuzat din nou să-i achite îndemnizaţia. Pe motiv că are pe rol mai multe cauze disciplinare nerezolvate.
Candidatul secret al lui Ilan Şor
Deşi a declarat că participă independent la alegerile prezidenţiale, Victoria Furtună este susţinută de penalul fugar Ilan Şor. Anturajul fostului deputat a ţinut în secret susţinerea candidaturii Victoriei Furtună şi urma să o anunţe cu câteva zile înainte de scrutin.
Planurile le-au fost date peste cap de jurnalişti. O înregistrare audio, expediată jurnaliștilor de la Deschide.md, dezvăluie cum lidera organizației teritoriale a partidului „Șansă” din Dondușeni, Cristina Crudu, dă instrucțiuni ca la alegeri să fie votată Victoria Furtună. Crudu se adresează și partenerilor din blocul „Pobeda”.
„Candidatul pe care îl susținem ne-a fost prezentat ieri, e doamna Victoria Furtună. Noi suntem în blocul electoral „Pobeda” (Victorie). Doamna Victoria Furtună e candidat independent. Ea tot are electoratul ei. Ea este jurist, a activat 18 ani în Procuratura Generală. Dacă bateți pe Google, o să vedeți situația, adică problema, că Maia Sandu a dat-o afară din Procuratura Generală”, ar fi declarat Crudu, conform surselor Deschide.md.
O investigaţie realizată de jurnaliştii de la Ziarul de Gardă, la fel, o prezintă pe Victoria Furtună drepta candidatul susţinut de partidele afiliate lui Ilan Şor. O jurnalistă, care se infiltrase printre activiştii fostului deputat condamnat la 15 ani de închisoare, a reuşit să o surprindă pe Victoria Furtună la o întâlnire cu activiştii.

Victoria Furtună, la întâlnire cu activiştii lui Ilan Şor/ Sursa foto: Ziarul de Gardă
Potrivit autorului investigaţiei, susţinerea candidaturii fostului partid a fost ţinută în secret „ca să nu fie scoasă din cursa electorală”.
Victoria Furtună, o relaţie mai veche cu Ilan Şor
Victoria Furtună ar avea o relaţie bună cu Ilan Şor de mai mult timp. Mai multe surse din Procuratură susţin că operaţiile estetice ale Victoriei Furtună, după ce a învins cancerul, ar fi fost achitate de penalul fugar Ilan Şor.
Nu deţinem dovezi pentru a băga mâna în foc pentru această versiune. Dar este se ştie că înainte de a se pune sub cuţit pentru frumuseţe, Victoria Furtună le-a scos de sub urmărire penală pe cei mai de încredere oameni ai penalului fugar – Marina Tauber şi Reghina Apostolov.
S-a întâmplat în octombrie 2020, când la conducerea Procuraturii Generale se afla Alexandr Stoianoglo. Iar la conducerea Procuraturii Anticorupţie, un procuror loial lui.
Cele două deputate, figurante în Raportul Kroll, erau bănuite de complicitate la furtul miliardului. Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale se preciza că procurorii anticorupție au ajuns la concluzia că faptele persoanelor respective nu întrunesc elementele infracțiunilor imputate.
Şi sloganele electorale ale fostului procuror par a fi rupte de la Ilan Şor.
„Ni s-a promis prosperitate, am primit sărăcie, șomaj și corupție. Ni s-a promis libertate, trăim de facto sub cenzură. Iar dacă vorbești de pace sau tradiții, valori, ești declarat trădător de patrie. Se pare că acum avem nevoie de foarte puțin. Să știm că mâine nu va fi mai rău”, şi-a justificat Victoria Furtună intenţia de a candida la pezidenţiale.
Pro-europeană peste noapte
Toamna trecută, Victoria Furtună s-a ales cu 4,45% din voturile exprimate în primul tur de scrutin. Puţin să ajungă până la la 5 la ută, pragul electoral pentru partide ca să ajungă în Parlament.
La 2 martie curent, șefia partidului „Moldova Mare”, condus anterior de Veaceslav Tîron, a fost preluată de Victoria Furtună. Pe pagina Agenției Servicii Publice este indicat că, la data de 2 martie curent, partidul avea 152 de membri.
În campania electorală pentru fotoliul de președinte, Furtună lansa narative potrivit cărora „ideea aderării la UE este și profund absurdă”.
După preluarea conducerii formţiunii respective, fosta procuroră a schimbat macazul. „Nu văd oportună stoparea procesului de integrare în Uniunea Europeană”, a declarat Furtună.
Precizăm că, în statutul partidului "Moldova Mare" scrie că „Mișcarea este o organizație social-politică, de orientare social-liberală, cu vocație europeană”. Partidul a fost fondat în anul 2007 de către regretatul deputat Tudor Deliu. Şi s-a numit iniţial „Pentru Neam și Țară”.
În vara anului 2008, Tudor Deliu a anunțat că Mișcarea aderă la Partidul Liberal Democrat din Moldova. Formaţiune condusă de Vlad Filat.
La doar câteva zile după ce a ajuns şefă de partid şi s-a autodeclarat pro-europeană, Victoria Furtună s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei la Chişinău.
În urma acestei întrevederi, fosta procuroră a transmis un mesaj puternic pro-rus. Victoria Furtună afirmă că
Rusia rămâne un jucător-cheie în politica și economia mondială. Sute de mii de moldoveni trăiesc și muncesc în Rusia. Iar stabilitatea energetică, relațiile comerciale și pacea depind de diplomație înțeleaptă”.
Alături de Victoria Furtună apare Igor Hlopeţchi. Un avocat controversat care s-a remarcat prin scandaluri în spaţiul public şi un susţinător al fostului procuror general, Alexandr Stoianoglo. El este avocatul fostului procuror general adjunct, Ruslan Popov.

Victoria Furtună şi Igor Hlopeţchi/ Sursa foto: Captură
Hlopeţchi mai este şi unul din coordonatorii canalului "Observatorul" de pe Telegram. Pe acest canal sunt adesea publcate postările semnate de avocata Fulga Grabovschi, la fel, o criticantă activă a actualei guvernări.
Fiu al unui fost şef de la Poliţie, Hlopeţchi s-a pronunţat pentru executarea celor care au participat la protestele anticomuniste din aprile 2009. „Trebuiau atunci împuşcaţi fără rezerve”, a scris avocatul pe reţele.
ALEXANDR STOIANOGLO, FOSTUL VECIN AL LUI ILAN ŞOR
Procurorul lui Igor Dodon şi salvatorul lui Veaceslav Platon
Fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a fost promovat în funcţia respectivă de către ex-preşedintele socialist Igor Dodon. Liderul socialist a rupt alianţa cu Platforma DA şi cu PAS şi a organizat demiterea Guvernului condus de Maia Sandu. Doar ca să-l facă pe Stoianoglo procuror general.
Alexandr Stoianoglo a tras pe linie moartă dosarele de finanţare ilegală a Partidului Socialiştilor, precum şi unele dosare de corupţie care atingeau interesele anturajului lui Dodon.
Stoianoglo s-a mai remarcat şi pentru salvarea controversatului afacerist, Veaceslav Platon. Acţiune iniţiată chiar la începutul exercitării mandatului.

Alexandr Stoianoglo și Igor Dodon. Sursa foto: Facebook/Igor Dodon
Acum Alexandr Stoianoglo este unul din greii blocului politic Alternativa, alături de primarul Ion Ceban, fostul premier Ion Chicu şi fostul fruntaş comunist Mark Tcaciuc. Toţi patru fiind descendenţi din anturajul fostului preşedinte pro-rus Igor Dodon.
Noi salutăm crearea acestui bloc. În Republica Moldova a apărut o alternativă pro-europeană, pro-limba română, în afară de PAS.
Până atunci, electoratul de dreapta avea doar o singură alternativă. Acest lucru s-a văzut la alegerile prezidențiale când practic toată dreapta a votat pentru
Maxim Moroşan şi Alexandru Furtună îl pronovează pe Stoianoglo la prezidenţiale: Sursa foto: Facebook
. Acum a apărut o alternativă care promovează integrarea europeană, limba română și alte lucruri, este dreptul lor”, a declarat Dodon în cadrul unei conferinţe de presă.
Tangenţe cu Ilan Şor
Alexandr Stoianoglo a fost toamna trecută candidatul socialiştilor la alegerile prezidenţiale.
O investigație jurnalistică a Ziarului de Gardă arată că Ilan Șor l-ar fi susţinut în turul II al alegerilor prezidențiale pe Alexandr Stoianoglo.
Stoianoglo a recunoscut public că îl cunoaşte pe Ilan Şor de copil. Că a fost timp de 20 de ani vecin cu familia Şor. Şi că petreceau împreună la sărbătorile de familie.
Dacă Alexandr Stoianoglo nu şi-a minţit alegătorii în Declaraţia de avere, atunci familia se află la limita existenţei. Având cândva posibilitate să cumpere locuinţe şi maşini scumpe, fostul procuror general abia de mai poate acum să-şi întreţină familia.
Lipsa mijloacelor financiare nu i-a împiedicat pe soţii Stoianoglo şi Curdova să petreacă o vacanţă de vis, după înfrângerea la prezidenţiale, la stațiunea balneară cehă, Karlovy Vary. Hotelul pentru sejurul soților Alexandr Stoianoglo și Țvetana Curdova, dar și prietenii lor, ar fi fost achitat de omul de afaceri Mihail Apostol.
Serviciile de cazare au costat aproape 9.000 de euro, bani achitați de Mihail Apostol. Presa din Republica Moldova a scris că Apostol este unul din sponsorii principali ai proiectelor sociale ale lui Ilan Şor.
Alexandr Stoianoglo a fost susţinut în campania electorală de Igor Panfile. Fost ministru interimar al Apărării. Care în 2018 făcea parte din anturajul lui Ilan Șor.
Într-un video plasat înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale, fugarul Șor a îndemnat cetățenii să participe la scrutin și să-și dea votul „pentru oricine în afară” de Maia Sandu. „Oricine” fiind doar Alexandr Stoianoglo.
Amintim că Irina Vlah, Ion Chicu, Natalia Morari și Vasile Tarlev au făcut apel către alegători să voteze împotriva candidatei PAS în turul doi. Victoria Furtună și-a anunțat susținerea pentru Stoianoglo.