Prințul Harry și Meghan Markle au pierdut „bătălia” cu Casa Regală Britanică. În ciuda dezvăluirilor ducilor de Sussex, „Familia Regală este bine”

Prințul Harry și Meghan Markle au pierdut „bătălia” cu Casa Regală Britanică. În ciuda dezvăluirilor ducilor de Sussex, „Familia Regală este bine”Meghan Markle nu a reușit să găsească un CEO pentru brandul său. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Expertul regal Daniela Elser a vorbit despre scandalul dintre ducii de Sussex și Casa Regală Britanică. Potrivit acesteia, în ciuda dezvăluirilor neașteptate făcute de prințul Harry și de soția sa, Meghan Markle, Familia Regală este bine și se pregătește pentru încoronarea regelui Charles.

Prințu Harry și Meghan Markle au „pierdut bătălia fără sfârșit” după împotriva Casei Regale Britanice. Expertul regal Daniela Elser susține că, în ciuda tuturor criticilor aduse de ducii de Sussex, Palatul Buckingham pare să câștige aceste război.

„Harry și soția sa Meghan, ducesa de Sussex, poate că și-au petrecut ultimii doi ani purtând o bătălie epuizantă și nesfârșită de inteligență și de strategie de PR împotriva Casei Regale, dar, de fapt, au ajuns de partea învinsului”, susține expertul regal Daniela Elser pentru news.com.

Specialistul susține că, „după aproximativ 40 de ore, potrivit Washington Post, de interviuri și diverse ieșiri în presă, după 416 pagini ale unei cărți, un lucru este clar: familia regală este bine”.

Prințul Harry, vizită surpriză în Marea Britanie

Pentru prima oară după funeraliile reginei Elisabeta, prințul Harry merge în Marea Britanie. Potrivit apropiaților, ducele de Sussex nu se va întâlni cu tatăl său, regele Charles, dar nici cu fratele său, prințul William.

Prințul Harry a mers la Înalta Curte din Londra, acolo unde va fi audiat împotriva editorului Daily Mail, Associated Newspapers, în legătură cu acuzațiile de colectare ilegală de informații.

Chiar dacă prințul Harry nu se va întâlni de această dată cu familia sa, el și Meghan sunt invitați la încoronarea regelui Charles, programată pe 6 mai 2023. Din cauza dezvăluirilor pe care cei doi soți le-au făcut cu privire la Casa Regală Britanică, aceștia nu au fost invitați și la „momentul special al familiei”, când toți se adună în balconul de la Palatul Buckingham și salută mulțimea.

Precizăm faptul că aparițiile la balcon sunt rezervate doar membrilor Familiei Regale, iar Meghan și Prințul Harry au renunțat la îndatoriri în urmă cu doi ani. În ciuda acestui lucru, persoane apropiate ale cuplului au spus că cei doi consideră că merită să facă parte din acest „moment special”.

Ducii de Sussex nu și-au confirmat, până în prezent, participarea la încoronarea regelui Charles. În aceeași zi cu marele eveniment este și ziua de naștere a mezinului Archie, care nu a fost invitat la încoronarea bunicului său, pe motiv că este prea mic pentru o astfel de ceremonie.