Prințul Harry și Meghan Markle vor să participe la „momentul special al Familiei Regale”. Cerințele cuplului la încoronarea regelui Charles
- Andra Puiu
- 27 martie 2023, 10:26
Prințul Harry și Meghan Markle au renunțat la îndatoririle regale în urmă cu doi ani, dar Ducii de Sussex vor să participe la „momentul special al familiei” de la finalul ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea.
Prințul Harry și Meghan Markle vor participa la ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea, eveniment care va avea loc pe 6 aprilie. Ducii de Sussex vor să participe și la „momentul special al familiei”, când toți se adună în balconul de la Palatul Buckingham și salută mulțimea. În ciuda dezvăluirilor făcute de cuplul regal în timpul serialului Netflix și în cartea de memorii a lui Harry, „Spare”, cei doi au primit o invitație de a participa la încoronare. Ducii de Sussex încă nu și-au confirmat prezența la eveniment pentru că ziua fiului lor, Archie, este în aceeași zi cu încoronarea.
Este important de precizat că aparițiile la balcon sunt rezervate doar membrilor Familiei Regale, iar Meghan și Prințul Harry au renunțat la îndatori în urmă cu doi ani. În ciuda acestui lucru, persoane apropiate ale cuplului au spus că cei doi consideră că merită să facă parte din acest „moment special”. Discuțiile privind participarea cuplului regal la eveniment au fost începute în primele zile ale acestei luni. Încă de la început s-a pus întrebarea dacă Meghan și Harry alături de cei doi copii ai lor, Archie și Lilibet, vor apărea la balcon.
Prințul Harry și Meghan Markle vor să salute lumea de la balconul Castelului Buckingham
Persoanele din cerul de apropiați ai Ducilor de Sussex au spus că cei doi „sunt dornici să facă parte din acel moment special de familie”. În plus, ei ar fi cerut ca pe durata vizitei să rămână la Frogmore Cottage, unde au locuit înainte de a se muta SUA. De asemenea, Harry și Meghan Markle vor ca cei doi copii ai lor să petreacă mai mult timp cu membrii familiei, inclusiv cu fiul Prințesei Eugenie, August, care este apropiat ca vârstă de Lilibet.
„Soții Sussex au cerut ca ziua de naștere a lui Archie să fie luată în considerare în planurile încoronării pentru a se asigura că a patra aniversare a lui nu se va pierde în această zi importantă”, a mai spus o persoană apropiată de Meghan și Harry. Ducii de Sussex nu au apărut la balcon alături de Familia Regală în timpul jubileului de platină al Reginei Elisabeta, din luna iunie a anului trecut. Decizia ar fi fost luată, la acel moment, de comun acord de ambele părți, potrivit Dailymail.