Prințul Andrew se teme să nu piardă casa de 30 de milioane de lire sterline din Windsor
- Dosofteea Lainici
- 20 februarie 2023, 21:14
Ducele de York se teme că își va pierde casa de 30 de milioane de lire sterline din Windsor în câteva luni, deoarece regele Charles va reduce grantul anual. Se pare că noul monarh înăsprește regulile pentru toți membrii Familiei Regale în încercarea de a o simplifica, deoarece țara se confruntă cu probleme financiare.
Acest lucru ar însemna o veste deosebit de proastă pentru Prințul Andrew, deoarece nu mai primește fonduri publice de la Grantul Suveran, dat fiind că s-a retras din îndatoririle publice în noiembrie 2019. Surse apropiate ducelui au susținut că această presupusă mișcare a monarhului ar putea avea un impact major asupra lui Andrew.
O sursă descrisă ca fiind un prieten al ducelui de York a declarat: „Se simte ca și cum fratele său dorește să-l evacueze”. O altă sursă a declarat: „Nu este dat afară în mod explicit, dar este de așteptat să nu-și permită întreținerea casei”.
Ducele de York a făcut un contract de închiriere de 75 de ani pentru Royal Lodge în 2002, după moartea Reginei Mamă. Până în septembrie anul trecut, Andrew a fost susținut de mama sa, Regina Elisabeta a II-a, prin fondurile private ale Ducatului de Lancaster. Se pare că acesta primea aproximativ 249.000 de lire sterline pe an.
Cu toate acestea, Andrew poate conta pe pensia primită de la Marină după ce a fost în serviciul acesteia în timpul războiului din Falkland. Andrew a primit o moștenire substanțială atât de la Elisabeta a II-a, cât și de la Prințul Philip, ale căror testamente nu vor fi dezvăluite publicului în deceniile următoare.
Mișcare împotriva membrilor Casei Regale
O altă sursă a declarat că această decizia a lui Charles nu îl vizează doar pe Andrew, ci și pe alți membri ai Familiei Regale. Informațiile anterioare au susținut că monarhul și-a asumat responsabilitatea de a plăti pentru securitatea Ducelui, după ce Ministerul de Interne i-a luat lui Andrew protecția Scotland Yard care era finanțată public.
Andrew a încetat să mai îndeplinească îndatoririle regale în noiembrie 2019, după interviul său dezastruos cu Newsnight, concentrat pe asocierea sa cu infractorul Jeffrey Epstein, potrivit Express.co.uk.