Primul referendum din țară pentru demiterea unui primar: „Nu avem drumuri, nu avem canalizare. Nu a făcut nimic în 18 ani”

Primul referendum din țară pentru demiterea unui primar: „Nu avem drumuri, nu avem canalizare. Nu a făcut nimic în 18 ani”Vot. Sursa foto: Arhiva EVZ

Primul referendum pentru demiterea unui primar din România va avea loc pe 19 iunie, la Dumbrăviţa, judeţul Braşov. Oamenii spun că s-au săturat de indiferența lui și își doresc pe altcineva care să aducă beneficii comunei.

Este pentru prima oară în România când o localitate organizează referendum pentru demiterea unui primar. Oamenii s-au săturat de edilul care se află la al cincilea mandat și consideră că nu a făcut nimic bun pentru comuna lor.

Referendumul pentru demiterea lui Zachiu Popa va avea loc pe 19 iunie, la Dumbrăviţa, judeţul Braşov. Locuitorii sunt revoltați de indiferența primarului, iar membrii USR din localitate au reuşit să strângă peste 1.100 de semnături. Aceştia îi îndeamnă pe oameni să voteze cu altcineva. Membrii USR au mai declarat că liberalului Zachiu Popa nu a făcut nimic pentru localitate.

Primul referendum pentru demiterea unui primar

„De prea mult timp comuna Dumbrăviţa este lăsată la voia întâmplării. Nu avem drumuri, nu avem canalizare, serviciile publice sunt aproape inexistente, nu avem creşă, nu avem un parc sau locuri de joacă decente, condiţiile din grădiniţe şi şcoli sunt deplorabile. Cât de multe ar fi putut face actualul primar în aceşti 18 ani putem să ne imaginăm uitându-ne la alte comune. Nu a făcut nimic. Trebuie doar să avem un primar care să îşi dea interesul”, au transmis membrii USR Dumbrăviţa.

Sursa: primaria dumbravita

În aprilie 2021 au început strângerea de semnături membrii USR, iar în 16 noiembrie anunţau că au peste 1.100. 902 erau adunate în satul Dumbrăviţa şi 206 în satul Vlădeni. În 10 noiembrie, semnăturile au ajuns la Instituţia Prefectului Braşov, care a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale.

Mesajul primarului

Cu toate astea, erau necesare 1.023 de semnături, adică un sfert din populaţia cu drept de vot a comunei. De cealaltă parte, primarul a declarat că a realizat foarte multe lucruri pentru comună și că a oferit ajutorul locanicilor de câte ori a avut ocazia.

„În comună sunt în derulare lucrări la reţeaua de apă şi canalizare, o investiţie de peste 4,5 milioane de euro. De asemenea, am depus cererea de finanţare de peste 67 milioane de lei prin Programul Anghel Saligny pentru asfaltarea străzilor pe care se lucrează la reţele de apă şi canalizare”, a transmis primarul Zachiu Popa, potrivit Adevărul.

Ne puteți urmări și pe Google News