Primarul din Sinaia a găsit bani pentru cauțiune. E acuzat de luare de mită

Primarul din Sinaia a găsit bani pentru cauțiune. E acuzat de luare de mităVlad Oprea. Sursa foto: primaria-sinaia.ro

Termenul de 5 zile în care Vlad Oprea ar fi trebuit să plătească cauțiunea de 600.000 de lei expiră azi, dar primarul din Sinaia a rămas fără lichidități, după ce autoritățile i-au confiscat toți banii la perchezițiile din 22 și 23 ianuarie.

Pentru că nu mai are bani, mama lui Vlad Oprea va fi cea care va garanta cu casa pentru plata cauțiunii. În cazul în care suma nu va fi achitată la timp, procurorii pot cere arestarea preventivă a edilului din Sinaia.

Primarul nu poate garanta nici cu castelul din Franța, restaurantul sau vilele din Sinaia ale familiei, întrucât nu sunt pe numele lui.

În cazul în care nu ar fi fost ajutat de mama sa, edilul ar fi vrut să ceară autorităților o păsuire a cauțiunii.

Avea sume importante de bani

La percheziția din urmă cu câteva zile, anchetatorii au găsit sume considerabile, atât în casa primarului, cât și la birou, dar și în casa mamei sale.

Anchetatorii au ridicat  300.000 cash din vila lui Vlad Oprea și 10.000 de euro de la birou. În casa mamei edilului s-a găsit sume de peste 20.000 de euro.

Vlad Oprea

Vlad Oprea. Sursa foto: facebook / Vlad Oprea

Primarul este acuzat de procurorii DNA de luare de mită în formă continuată. Primarul staţiunii Sinaia ar fi primit o sumă uriașă de bani de la patronul firmei Nordis pentru construcția unui hotel în oraș.

El a pretins mită în valoare de aproape 240.000 euro de la patronul SC Nordis Best Construct și ar fi primit banii indirect de la reprezentanții firmei.

Cum se disculpă Vlad Oprea

Vlad Oprea s-a disculpat de toate acuzațiile și a declarat că în spatele acestor acțiuni se află același grup de interese care vrea să pună mâna pe Sinaia.

"Nu am nicio legătură cu cei care au păcălit zeci de români să cumpere apartamente de câte două sau trei ori”, a declarat el la ieșirea din sediul DNA.

Aflat sub control judiciar, nu are dreptul de a-şi exercita funcţia de primar al orașului Sinaia.