Primăria Cluj a finanțat ILEGAL festivalele TIFF și Untold
- Ionut Gogean
- 5 aprilie 2017, 07:36
Consiliul local Cluj Napoca a aprobat alocarea a 1,4 milioane de lei pentru organizarea festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), deși Camera de Conturi Cluj a considerat finanțarea din 2015 ca fiind ilegală.
Banii alocați pentru finanţare sunt pentru a sprijini ONG-urile, asociațiile și fundațiile.
„În fiecare an, Primăria şi CL Cluj-Napoca sprijină ONG-uri, fundaţii, asociaţii prin acordarea de fonduri nerambursabile de la bugetul local. Se aprobă alocarea a 1,4 milioane de lei de la bugetul local pe 2017 pentru Asociaţia Festivalul de Film Transilvania în vederea realizării proiectului Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF)”, se arată în documentul citat de Mediafax.
Cea de-a 16 ediţie a TIFF va avea loc în perioada 2 – 11 iunie la Cluj-Napoca.
Bugetul primăriei Cluj a fost prejudiciat cu suma de 6 milioane de lei în anul 2015, după ce instituția a acordat ilegal finanţări nerambursabile unor asociaţii şi fundaţii, pentru organizarea unor festivaluri cum sunt Untold sau TIFF, având în vedere faptul că acestea au obținut venituri prin vânzarea de bilete, se arată în raportul Camarei de Conturi Cluj.
”Au fost acordate nelegal finanţări nerambursabile unor asociaţii şi fundaţii, în condiţiile în care acestea au desfăşurat şi realizat activităţi care au generat profit, fiind cauzat un prejudiciu bugetului municipiului Cluj-Napoca, în sumă de 6.028.000 lei. Federaţiei SHARE Cluj-Napoca i-a fost acordată nelegal suma de 3.402.000 lei, în vederea realizării proiectelor Rezervarea artiştilor internaţionali pentru programul 2015 şi Tineret@Cluj-Napoca 2015, ponderea activităţilor desfăşurate constând în organizarea de festivaluri şi concerte, precum Festivalul Untold. Au fost efectuate plăţi nelegale şi către Asociaţia Film şi Cultură Urbană pentru Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) şi Colours of Cluj Festival, plăţi nelegale în sumă de 1.023.000 lei, Consorţiul Studenţilor din România, suma de 214.000 lei, pentru Transilvania Music Event şi Festivalul Internaţional de Stand Up Comedy, Asociaţia Student Plus –TiMAF –Transylvania Internaţional Music and Arts Festival, suma de 180.000 lei, Fundaţia Armonia, pentru proiectul Berăria Culturală & Show Factory, suma de 120.000 lei”, se arată în raportul Camerei de Conturi Cluj pe anul 2015.
Raportul Camerei de conturi a fost contestat în instanță, a declarat urtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.