Prima reacție a Simonei Halep după VICTORIA obținută la Shenzhen
- Andrei Călin
- 2 ianuarie 2017, 13:30
Simona Halep s-a calificat, marți, în turul al doilea al turneului de la Shenzhen și a declarat că este mândră pentru că s-a impus în setul decisiv.
Simona Halep (locul 4 WTA) s-a calificat, astăzi, în turul al doilea al turneului de la Shenzhen (China), după ce a învins-o pe sârboaica Jelena Jankovici (locul 54 WTA), în trei seturi, scor 6-1, 3-6, 6-3. Sportiva din Constanța a afirmat că este mulțumită pentru că a avut capacitatea de-a se impune în setul decisiv, după ce adversara sa reușise să revină în actul al doilea și să egaleze scorul.
„A fost primul meu meci din 2017 și l-am disputat contra unei sportive foarte bune. Deci nu a fost deloc ușor. Da, am început foarte bine meciul și m-am impus lejer în primul set. După care ea a revenit în setul al doilea. Ea a fost mai agresivă și a revenit. Totuși sunt mândră de faptul că am câștigat eu setul decisiv, mai ales că mă simt bine la Shenzhen. Vreau să repet succesul de acum doi ani, dar știu că fiecare partidă de aici e grea", a afirmat Simona Halep.