Prima reacție a lui Toni Iuruc după ce Simona Halep a fost acuzată oficial de dopaj. „Nu ne jucăm, sunt chestii serioase”
- Iulia Moraru
- 4 noiembrie 2022, 08:01
Simona Halep a fost acuzată oficial de dopaj cu roxadustat la US Open. În urma anunțului, Toni Iuruc a avut o reacție categorică, menționând că singura care poate să răspundă pentru situația ei este chiar sportiva.
Cu toate acestea, el și-a arătat în continuare sprijinul necondiționat pentru sportivă.
Toni Iuruc o sprijină în totalitate pe Simona
Deși Simona Halep a fost acuzată oficial de dopaj, fostul ei soț, Toni Iuruc, este convins că aceasta își poate dovedi nevinovăția, pentru că are o echipă formată din cei mai buni avocați.
„Oamenii au o strategie de apărare de top, nu vreau să zic ceva care ar putea să înrăutățească situația... Un gând bun, normal, ca orice om, ca orice român, dar doar atât. Are o echipă de avocați.
De la un anumit nivel încolo, ea este singura care poate să răspundă. Nu ne jucăm, sunt chestii serioase. Noi, ce-am avut de zis am zis. De la început am susținut-o cu toată dragostea, dar de acum încolo treaba e mult mai serioasă”, a spus afaceristul.
Acesta a mai punctat că doar Simona și echipa ei de avocați ar trebui să comunice, iar restul oamenilor ar trebui să-i lase în pace pentru a-și face treaba, potrivit știrileprotv.ro.
Halep a fost acuzată oficial de dopaj
După ce a fost acuzată oficial de dopaj, jucătoarea de tenis are la dispoziție 20 de zile pentru a contesta actul de acuzare. Mai mult, aceasta are posibilitatea de a încheia un act de recunoaștere, care i-ar putea reduce suspendarea din sport, de la patru ani, la trei ani.
Paul Ciucur și Dan Mihai, singurii avocați români din agenția londoneză de soluționare a litigiilor din sport, Sport Resolutions au explicat și ce trebuie să ia în calcul Halep dacă invocă „contaminarea probelor prelevate la controlul anti-doping”. Sports Resolutions este agenția care se va ocupa de audierea Simonei Halep.
„Comportă două condiții: una, să-și fi păstrat un flacon deschis din care a ingerat substanța, suplimentul pe care pretinde a fi contaminat iar, doi, să mai aibă încă două flacoane identice, sigilate, din același lot”, au explicat avocații