Pe o mică insula vecină cu Corfu trăia imediat după Primul Război Mondial, într-un soi de castel feudal, maiorul Parazio Cattaneo, de origine albaneză.

Fusese căsătorit cu o frumoasă grecoaică, Angelino, pe care, după șase ani de trai fericit, o pierduse într-un chip cu totul neașteptat.

La marginea insulei se aflau acele ciudate nisipuri mișcătoare, care înghit pentru totdeauna pe imprudentul care le calcă.

Angelino fusese înghițită de acele nisipuri și, de atunci, maiorul Cattaneo părea ca nebun de disperare.

Nu a trecut multă vreme și locuitorii insulei au aflat că maiorul Cattaneo se căsătorește.

Într-adevar, după un timp, la castel a apărut o femeie de o frumusețe deosebită, care se numea Maria Turcoaica, deoarece mama ei trăise o vreme la Constantinopol.

Frumoasa Maria era rar văzută de locuitorii insulei și adesea trecătorii întârziați auzeau - sau era vântul care șuiera pe mare? – vaiete amarnice, venind din spatele porților ferecate ale castelului.

Numai după câteva luni de la sosirea ei la castel, Maria Turcoaica a fost găsită într-o bună dimineață cu capul zdrobit de o stâncă de la poalele castelului. Se aruncase sau căzuse de la fereastra ei?

Nimeni nu a putut preciza.

A venit apoi la castel Lola, o mică dansatoare italiancă, de o frumusețe răpitoare. Cattaneo s-a căsătorit cu ea si chiar în noaptea nunții a fost găsită moartă în nisipurile mișcătoare. Fugise de la castel.

A venit apoi la rând Antoaneta Chizacos, o fată din insulă, care și-a găsit și ea moartea în nisipuri, și o necunoscută cu părul rosu, al cărei nume nimeni nu l-a cunoscut și care s-a sinucis în odaia ei.

Un timp nu au mai fost femei la castel.

Citește toată POVESTEA pe Evenimenul istoric