Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. Vin vremuri grele pentru români

Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. Vin vremuri grele pentru româniScumpiri. Sursa foto: Arhiva EvZ

Prețurile la alimente vor crește rapid în următoarele trei luni. Potrivit celui mai recent sondaj realizat de Institutul Național de Statistică (INS), se preconizează o majorare medie de 35% pentru produsele de pe rafturi.

Prețurile la alimente vor crește nejustificat

Din păcate, românii se vor confrunta cu noi scumpiri chiar înainte de sărbătorile pascale. Conform ultimului raport al Institutului Național de Statistică, se preconizează majorări de prețuri în sectorul alimentar. Totuși, economiștii afirmă că o asemenea creștere este nejustificată.

„Într-adevăr, punctual, pe anumite produse alimentare, putem să avem o creștere majoră a prețurilor, dar pentru produsele de larg consum, din punctul meu de vedere, creșterea va fi în sensul inflației așteptate și conform prognozei BNR, undeva în 5-7% până la finalul anului 2025”, a explicat profesorul de economie Radu Ciobanu.

Nici sectorul imobiliar nu scapă

În domeniul imobiliar, dezvoltatorii estimează o creștere de 33% a prețurilor locuințelor, ca urmare a majorării costurilor cu forța de muncă și a impozitelor. De asemenea, serviciile, care au avut un impact asupra inflației, se preconizează că vor crește în medie cu 19%.

Prețurile la alimente

Prețurile la alimente

„Este cumva o creștere aș putea spune nenaturală, ea este cauzată de mai multe lucruri, în primul rând să nu uităm faptul că în construcții am avut și eliminarea taxelor la începutul acestui an, lucru care a făcut ca prețurile cu forța de muncă să crească, avem creșteri de impozite și sunt mai multe laturi, inclusiv impozitul pe dividende și multe alte impozite care au fost introduse”, a afirmat Bogdan Ivan, președinte al Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România la un post de televiziune.

Prețurile la alimente au început să crească de la încpeutul anului

Conform informațiilor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), începutul anului 2025 a adus o serie de creșteri de prețuri pentru diverse categorii de produse alimentare și servicii.

Printre cele mai semnificative scumpiri se numără margarina, care a înregistrat o creștere de 19,52% față de ianuarie 2024, urmată de serviciile poștale, cu o majorare de 19,14%, și de cele de apă, canalizare și salubritate, care au crescut cu 12,41%.

În ceea ce privește produsele alimentare, acestea au înregistrat o creștere medie a prețurilor de 4,54% față de ianuarie 2024. Cele mai semnificative majorări de prețuri au fost observate la: margarină (19,52%), fructe proaspete (11,05%) și diverse legume și conserve de legume (10,66%).

În ceea ce privește produsele nealimentare, în ianuarie 2025, comparativ cu ianuarie 2024, cele mai mari creșteri de prețuri au fost înregistrate la detergenți, cu 11,97%, articole chimice, cu 8,86%, și tutun și țigări, cu 8,67%, mai arată INS.

Ne puteți urmări și pe Google News