Nicușor Dan: Oriunde ne-am afla, Crăciunul ne aminteşte de acasă, de magia copilăriei

Nicușor Dan: Oriunde ne-am afla, Crăciunul ne aminteşte de acasă, de magia copilărieiNicușor Dan. Sursa foto: Facebook/Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a transmis joi, în prima zi de Crăciun, un mesaj adresat românilor, în care îi îndeamnă la regăsirea liniștii sufletești și a puterii „de a fi mai buni, mai înțelepți și mai înțelegători”. „Nașterea lui Hristos este pentru noi, creștinii, sărbătoarea speranței, a luminii și a adevărului credinței”, a scris acesta, într-o postare pe Facebook.

Nicușor Dan, mesaj de Crăciun

Potrivit președintelui, Nașterea lui Hristos reprezintă pentru creștini „sărbătoarea speranţei, a luminii şi a adevărului credinţei”. „Oriunde ne-am afla, Crăciunul ne aminteşte de acasă, de magia copilăriei şi ne readuce mai aproape de esenţa valorilor care dau sens vieţii noastre”, a mai scris acesta, în postare.

Șeful statului consideră că „cele mai prețioase daruri” sunt momentele petrecute în familie. „Momentele petrecute în familie şi bucuria de a-i avea aproape pe cei dragi sunt cele mai preţioase daruri, pe care, în tumultul vieţii de zi cu zi, riscăm uneori să nu le apreciem atât de mult pe cât ar trebui”, a afirmat Nicușor Dan.

Nicușor Dan: „În aceste zile speciale, să ne regăsim liniştea sufletească”

Președintele mai afirmă, în mesajul său, că este importantă recăpătarea forței „unei națiuni conștiente de identitatea sa”, hotărâtă „să își construiască viitorul cu încredere”.

„În aceste zile speciale, să ne regăsim liniştea sufletească, puterea de a fi mai buni, mai înţelepţi şi mai înţelegători pentru ca, împreună, să ne recăpătăm forţa unei naţiuni conştiente de identitatea sa şi hotărâte să îşi construiască viitorul cu încredere. Vă doresc tuturor un Crăciun binecuvântat!”, a mai scris acesta.

Bolojan, mesaj de Crăciun

Premierul Ilie Bolojan a transmis, miercuri seară, pe 24 decembrie 2025, un mesaj de Crăciun, în care le-a urat românilor sărbători fericite.

„Sărbători fericite! Hristos s-a născut! Vă doresc tuturor un Crăciun liniștit, cu sănătate, speranță și credință într-un viitor mai bun”, a scris acesta, într-o postare pe Facebook.