Poate că nu aș fi zăbovit prea mult asupra faptului că, la câteva ore după incendiul de la Spitalul „Matei Balș”, în care au pierit șapte pacienți, președintele României, Klaus Iohannis, s-a dus la munte, dacă un coleg nu m-ar fi sunat cu solicitarea de a comenta faptul.
Invitația colegului meu de a-mi da cu părerea asupra gestului lui Klaus Iohannis m-a luat pe nepregătite, pentru că nu apucasem să aflu nimic despre subiect. Omul s-a prins de asta, din pauza de câteva secunde în care am intrat, când am auzit despre ce este vorba și elegant, mi-a spus că revine în câteva minute.
Am dat drumul televizorului și am avut confirmarea: echipat ca în reclamele pentru vacanțe de iarnă la munte, cu un securist în canadiană de fâș pe lângă el, președintele unei părți a românilor de pe facebook apărea filmat în timpul unui scurt dialog cu un jurnalist.
Întrebat cum este la schi, a răspuns „E foarte bine. Vă invit să veniți!”. Nu se poate, mi-am zis, omul ăsta nu are absolut nicio treabă cu nimic din ceea ce este în jurul său, pe lumea asta nu există decât el, ce vrea el, cum vrea el și doar ceea ce este „Al Meu”, de la guverne, până ce cele „n” case, că nu știu câte mai are, patru, cinci, sau șase.
Ne puteți urmări și pe Google News
Au trecut însă cele câteva minute și colegul a revenit pentru a-i comenta gestul președintelui. Am făcut-o în rafală:
„Este a nu știu câta dovadă că românilor le-a fost pus un președinte care nu are nici cea mai mică tresărire emoțională în ceea ce îi privește. În cazul Colectiv, pentru că trebuia speculată politic nenorocirea, și-a anulat plecarea din București, care era deja anunțată SPP-ului. Acum, în cazul tragediei de la Balș, nu are nimic de speculat, nimic de câștigat, drept pentru care s-a dus la săniuș. Gesturi mici, care însă spun mult și despre președintele Iohannis, și despre omul Iohannis. Un om cu un suflet altfel decât de tinichea, ar fi fost astăzi acasă, măcar la una dintre familiile îndoliate, pentru a-și arăta suportul și compasiunea. Nu este capabil de asemenea gesturi pentru că, ne arată încă o dată, nu îl interesează poporul peste care a fost instalat.”
Ce este cu omul ăsta, m-am întrebat, chiar nu reușește nicio raportare, dacă nu afectivă, măcar calculat-rațională, nu este capabil decât de gesturi programate de către cei în grija cărora a fost dat, precum sunt dați copiii cu nevoi speciale în grija unor profesioniști, în școlile de profil?
În Cazul „Colectiv”, Klaus Iohannis a mimat faptul că este zguduit într-o măsură în care i-a convins pe cei mai slabi de îngeri și de minte. După cum avea să se vadă, atunci avea treabă, i s-a spus că nenorocirea trebuie speculată până la ultima picătură de sânge înnegrit de funingine. Nu a mai plecat niciunde. A ieșit cu lecția învățată și repetată în oglindă, a dat pe gură celebrul „a trebuit să moară oameni”, actul ratat cât statuia lui Sigmund Freud din curtea Facultății de Medicină din Viena, și și-a instalat „Guvernul Meu”.
Bine, mă, bravo, și ce ai fi vrut să facă, m-ar putea întreba unul dintre fanii președintelui. Să mimeze că-i pasă, i-aș răspunde, să facă așa cum a făcut după catastrofa de la Colectiv, i-aș răspunde. Să pară trist, nu să se ducă la joacă în zăpadă, să anunțe doliu național, să intre cu o lumânare și câteva flori în mână, pe ușa casei uneia dintre familiile lovite de nenorocire și să încerce să vorbească așa cum ar vorbi un om normal, unul care are ceva și în suflet, și în cap!
Recomandările noastre
