Presa turcă, în extaz! Occidentul are alte probleme, nu mai poate însângera Orientul Mijlociu!
- Ovidiu Drugă
- 22 aprilie 2020, 11:08
Pe zi ce trece, avertismentul filosofului Mezri Haddad este din ce în ce mai actual: Erdogan nu vrea altceva decât să facă din Turcia liderul unei tabere antioccidentale pe modelul ciocnirii civilizațiilor de care vorbea Huntington.
O nouă dovadă cu privire ura împotriva Occidentului și veleitățile de mare putere ale Turciei lui Erdogan transpiră dintr-un editorial șocant publicat de ziarul Akșam.
“Lumea se cutremură. Au început să iasă la iveală și altfel de efecte ale coronavirusului. Franța arde, în SUA și în Anglia au început mișcările de protest. Oameni înarmați au ieșit pe străzi. Canada a fost zguduită de atacuri armate. Etc, etc...
Pentru că...
Vestul este lovit pe de o parte de coronavirus, pe de altă parte de disperare. Majoritatea sistemelor medicale s-au prăbușit. Țările considerate "state mari" cer ajutorul Turciei. Oamenii nu pot beneficia de serviciile medicale de care au nevoie și în același timp își pierd locurile de muncă. Bătrânii și săracii sunt lăsați să moară. Sistemul capitalist s-a prăbușit peste oameni, cu toate nenorocirile. Se instaurează o nouă ordine, "să își dea sufletul cei de jos"...
Oamenii nu au speranțe pentru că nu au un sistem de solidaritate socială precum cel de la noi. Oamenii amărâți ies în stradă…
Dacă merge tot așa, bat la ușă noi probleme!
Vă dați seama, Orientul Mijlociu este liniștit. Nu se mai cutremură, nu mai sunt vărsări de sânge ca odinioară. Organizațiile teroriste și forțele care poartă războaie prin intermediari s-au retras în propriile carapace. În acest vid, se face curățenie. Forțele Armate Turcești organizează operațiuni la Qandil (zonă muntoasă din Kurdistanul irakian, considerată fieful PKK - n.red.). În Libia, operațiune după operațiune vizează forțele lui Haftar; situația s-a răsturnat. Pentru că aceia care își au propriile probleme nu mai pot nenoroci regiunea.
Au ajuns să se mănânce unul pe celălalt. Fac piraterie, le confiscă materialele sanitare vecinilor.
Nu mai au cum să se ocupe de regiune din cauză că se bat între ei.
Luptătorii care până mai ieri primeau ajutor de la ei și pe care tot ei îi îndrumau au ajuns ca peștele pe uscat.
Vă dați seama, coronavirusul are și o astfel de utilitate”.