Premiu special pentru fotbalistul Florinel Coman. Și-a pus amprenta asupra jocului

Premiu special pentru fotbalistul Florinel Coman. Și-a pus amprenta asupra joculuiFlorinel Coman. Sursa foto: Facebook

Florinel Coman, jucătorul echipei FCSB, a fost declarat cel mai bun fotbalist din România, în sezonul 2022 - 2023, în urma votului dat de participanții la ancheta Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN).

Florinel Coman a fost declarat cel mai bun jucător de fotbal al sezonului 2022 - 2023. El a ieșit pe primul loc în ancheta Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN) din România. Clasamentul AFAN se bazează pe voturile exprimate de fotbaliştii şi antrenorii din primele trei ligi ale României.

Florinel Coman cel mai bun fotbalist

Atacantul celor de la FCSB a fost votat cel mai bun jucător român al sezonului 2022//2023, a anunţat  sindicatul AFAN pe site-ul oficial. Conform prezentării care însoțește clasamentul, Florinel Coman este unul dintre jucătorii cu cele mai multe goluri şi assist-uri.

„Jucătorul lui FCSB şi-a pus amprenta asupra jocului, fiind unul dintre fotbaliştii cu cele mai multe goluri şi assist-uri”, se arată în comunicatul AFAN.

Premiile Asociației sunt acordate în baza voturilor pe care le dau fotbaliştii şi antrenorii din primele trei ligi ale României.

În vârstă de 25 de ani, Florinel Coman joacă pe post de atacant la FCSB în SuperLiga României. El s-a remarcat la FC Viitorul, echipa lui Gică Hagi. În vara lui 2017, fotbalistul s-a transferat la FCSB, pentru 2. milioane de euro. Aceasta cu toate că și SL Benfica și-a manifestat interesul față de el. Contractul său are o clauză de reziliere de 100 de milioane de euro.

La vremea respectivă, Coman a fost comparat, de Gică Hagi, cu vicecampionul mondial Kylian Mbappé.

Gică Hagi și-a schimbat prioritățile. Părăsește banca echipei din Ovidiu

Gica Hagi. Sursa foto: Facebook

Cel mai bun antrenor din România

Dacă Florinel Coman a fost declarat cel mai bun fotbalist, în schimb Gheorghe Hagi a primit titlul de cel mai bun antrenor. Justificarea juriului care i-a acordat tilul a fost că „a reuşit, cu o echipă de tineri talentaţi, să cucerească titlul în România în sezonul trecut”. Este vorba despre Farul Constanţa care a devenit campioană.

Trofeul pentru cel mai bun antrenor din Liga 2 a fost câştigat de Dorinel Munteanu. Fostul internațional a reușit să promoveze cu Oţelul Galați în primul eşalon.

Cel mai bun fotbalist U21 îi suflă în ceafă lui Florinel Coman,

Trofeul pentru cel mai bun fotbalist U21 a fost câştigat de Adrian Mazilu, fostul jucător al Farului. Acesta s-a transferat, în prezent, în Olanda, la Vitesse. Mazilu a fost împrumutat de către Brighton. El îi suflă în ceafă, se poate spune, lui Florinel Coman, fiind una dintre speranțele fotbalului românesc.

Premiul pentru cel mai bun fotbalist străin a fost câştigat de către croatul Marko Dugandzic. Este fostul atacant al Rapidului, care, până să se transfere la Al-Tai (Arabia Saudită), a fost principalul om de gol al giuleştenilor.

În eşalonul secund, premiant a fost Bogdan Chipirliu (CSA Steaua). El a fost desemnat cel mai bun jucător din Liga 2 pentru al doilea an la rând.

În fotbalul feminin, premiul pentru cea mai bună jucătoare i-a fost acordat Mihaelei Ciolacu (Olimpia „U” Cluj). Premiul pentru cea mai bună jucătoare din Liga 2 a fost câştigat de către două fotbaliste. Este vorba despre Andreea Laiu (Farul Constanţa) și Mihaela Merlan (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud).

Horațiu Moldovan

Horațiu Moldovan. Sursa foto Youtube

Lista completă a câştigătorilor AFAN 2024

Cel mai bun unsprezece: Horaţiu Moldovan (Rapid) – Cristian Manea (CFR Cluj), Cristian Săpunaru (Rapid), Ionuţ Larie (Farul), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova) – Dan Nistor (”U” Cluj), Adrian Şut (FCSB), Darius Olaru (FCSB) – Florinel Coman (FCSB), Denis Alibec (Farul), Louis Munteanu (Farul).

Clasamentul la fotbal feminin:

  • Cel mai bun portar: Sara Câmpean (Olimpia „U” Cluj)
  • Cel mai bun fundaş: Teodora Meluţă (Politehnica Timişoara)
  • Cel mai bun mijlocaş: Mihaela Ciolacu (Olimpia „U” Cluj)
  • Cel mai bun atacant: Ioana Bălăceanu (Olimpia „U” Cluj)