„Premierul SUA”. Stephan Miller, unul dintre puternicii din culisele Casei Albe

„Premierul SUA”. Stephan Miller, unul dintre puternicii din culisele Casei AlbeStephen Miller / sursa foto: Wikipedia

Stephan Miller este considerat de apropiați „premierul din umbră” al administrației Trump, deși o asemenea funcție nu există în mod oficial, potrivit analiștilor de la Meduza.

Stephen Miller, adjunctul șefului de cabinet al Casei Albe și consilier pentru securitate internă, a devenit unul dintre cei mai influenți oameni din jurul președintelui.

El este singurul dintre vechii colaboratori ai lui Donald Trump care și-a păstrat poziția privilegiată și în al doilea mandat, influențând deciziile cheie în politica internă.

Miller participă la toate deciziile majore

Conform relatărilor foștilor oficiali citați de Financial Times, Miller participă la aproape toate deciziile majore privind politica internă.

El a fost inițiatorul unora dintre cele mai controversate măsuri ale primului mandat Trump: interdicția de intrare pentru cetățenii din șase țări majoritar musulmane, politica de separare a familiilor de migranți la graniță și trimiterea Gărzii Naționale în orașe afectate de violență.

Partidul Democrat nu este un partid politic, ci o organizație extremistă”, declara Miller în august, iar în mai susținea chiar că administrația ar trebui să ia în calcul anularea dreptului de habeas corpus, adică eliminarea posibilității ca un judecător să verifice legalitatea arestărilor.

Contextul radicalizării lui Miller este unul de lungă durată. Încă din perioada liceului, el se certa cu colegii de origine latino care vorbeau spaniola, iar la Universitatea Duke a devenit cunoscut pentru atitudinile sale conservatoare, apărând în emisiuni TV după scandalul echipei de lacrosse.

După 2016, Miller s-a transformat în „vocea” lui Trump, fiind responsabil de multe dintre discursurile prezidențiale.

Normă de trei mii de arestări ale migranților pe zi

În mai 2025, Miller, alături de secretarul pentru securitate internă Kristi Noem, a impus o normă de trei mii de arestări ale migranților pe zi, de patru ori mai mult decât înainte.

În spațiul public au apărut imagini cu rețineri chiar în instanțe sau pe parcările centrelor comerciale. Criticii au acuzat un abuz de putere, iar instanțele federale au declarat în trecut ilegale unele dintre inițiativele sale.

Totuși,Stephan Miller și-a justificat demersurile printr-o retorică alarmistă: imigrația în masă ar fi, în opinia lui, „un act de invazie” care ar permite autorităților să invoce „puteri excepționale”.

Apărătorii drepturilor omului au condamnat aceste politici.

Miller în Biroul Oval

Miller în Biroul Oval / sursa foto: captură video

„Se creează un sistem în care legea este folosită ca armă politică”, au avertizat organizațiile civice.

În schimb, susținătorii lui Trump îl descriu ca pe un strateg vizionar.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Caroline Leavitt, l-a numit „cel mai loial și verificat consilier al președintelui din ultimii zece ani”.

Influența lui Miller

Creșterea rolului lui Miller are implicații directe asupra viitorului administrației Trump. Analistii consideră că el modelează o nouă formă de guvernare, unde fiecare instrument al puterii este folosit pentru obiective politice, de la controlul migrației până la presiunea asupra universităților și presei.

Într-o postare recentă, Miller a afirmat că Los Angeles a devenit „un teritoriu ocupat”, justificând trimiterea Gărzii Naționale în oraș după proteste masive.

Prezența lui Miller la ceremonia de comemorare a activistului conservator Charlie Kirk, pe 21 septembrie, a arătat încă o dată abordarea sa militantă. În timp ce alții au elogiat memoria celui dispărut, Miller s-a adresat adversarilor politici:

„Nu aveți idee ce dragon ați trezit. Nu înțelegeți cât de hotărâți suntem să ne salvăm civilizația, să salvăm Occidentul, să salvăm statul nostru”.

Pe termen lung, consolidarea influenței sale ridică întrebări despre echilibrul democratic al SUA. Dacă Miller continuă să împingă administrația spre politici de forță, impactul asupra societății americane ar putea fi profund, alimentând atât polarizarea politică, cât și contestarea legitimității instituțiilor.