Situația este una cât se poate de inedită: o avocată din Iași le-a cerut judecătorilor să instituie un ordin de protecție împotriva amantului său, pe motiv că acesta este violent și că a denigrat-o.

Ea le-a cerut ca acesta să nu se mai apropie de ea la o distanță de câteva zeci de metri, să nu mai treacă pe la ea pe acasă și nici să nu o mai caute pe rețelele de socializare, la telefon sau în orice altă modalitatea. În primă fază, acțiunea a fost respinsă, după care judecătorii de la Tribunalul Iași au schimbat direcția dosarului. În urmă cu câteva zile, instanța de judecată a admis acțiunea și a impus un ordin de protecție împotriva bărbatului. Având în vedere situația, vom prezenta doar prenumele celor doi, deși situația este cunoscută în rândul colectivului de avocați din Baroul Iași. „Am avut o relație în toată regula” Iulia a început o relație cu Petru în anul 2013. S-au cunoscut în sala de judecată. Ea era proaspăt divorțată, el era încă într-o căsătorie. Treptat, relația lor a evolut și au ajuns să petreacă chiar și concedii împreună. Scenele de dragoste se consumau în special în casa ei. „Noi am avut o relație în toată regula, ca o relație de familie“, a spus Iulia în fața instanței de judecată.

Pe de altă parte, Petru susține că totul a fost o aventură și o greșeală care i-a pus căsnicia în pericol. „Am făcut o greșeală pe care nu mi-o voi ierta niciodată. Sunt căsătorit în continuare și sper să-mi salvez relația. Nu înțeleg ce acte de violență am săvârșit eu. Noi ne-am înțeles bine. Am încheiat această relație în anul 2016, însă apelanta m-a chemat la ea pentru a mă atrage într-o capcană. A vrut să-mi distrugă viața de familie prin această acțiune în justiție, pentru că nu avea calea unei acțiuni în obligația de a face, pentru a mă obliga să divorțez și să mă căsătoresc cu ea“, a spus avocatul în fața judecătorilor. Practic, acesta susține că această acțiune de instituire a ordinului de protecție este un răspuns al avocatei pentru că el a refuzat să-și abandoneze familia pentru ea.

Martorul care a schimbat totul Din punct de vedere juridic, cazul este o premieră la nivel național, pentru că Legea 217/2013 oferă posibilitatea instituirii unui ordin de protecție doar împotriva membrilor unei familii. Judecătorii au spus inițial că amantul nu e membru al familiei. „Nu sunt întrunite condițiile pentru emiterea ordinului de protecție, având în vedere că părțile nu sunt membri de familie în accepțiunea Legii nr. 217 din 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, fiind colegi de serviciu“, se arată în prima motivare a judecătorilor. La Tribunal, Iulia a adus un martor care a confirmat că cei doi trăiau ca o familie și judecătorii au schimbat cursul dosarului, considerând că situația trebuie rejudecată. Femeia a adus poze și mesaje care arată că aveau o relație strânsă. Este prima dată în România când este instituit un ordin de protecție împotriva unei persoane care nu este membru de familie.