Premieră în justiție. Insulta este considerată infracțiune și se pedepsește cu închisoarea
- Cristi Buș
- 22 mai 2025, 17:38

Decizie istorică în justiție. Cinci suporteri ai echipei Real Valladolid au fost condamnați pentru insulte rasiste adresate fotbalistului brazilian Vinícius Júnior.
Este prima dată când astfel de comportamente pe stadioane sunt recunoscute legal ca infracțiuni motivate de ură în Spania.
Decizie istorică în justiție. Inculpații au primit câte un an de închisoare
Incidentul a avut loc pe 30 decembrie 2022,în timpul unui meci dintre Real Valladolid și Real Madrid, când Vinícius Júnior a fost ținta unor insulte rasiste din partea suporterilor gazdelor.
Cei cinci inculpați au fost identificați cu ajutorul înregistrărilor video distribuite pe rețelele sociale și au recunoscut faptele în fața instanței.
Ei au acceptat o pedeapsă de un an de închisoare, suspendată condiționat pentru trei ani, cu interdicția de a comite alte infracțiuni în această perioadă. De asemenea, li s-a interzis accesul pe stadioane pentru trei ani și au fost amendați cu sume cuprinse între 1.080 și 1.620 de euro.

Vinicius Sursa foto: X
La Liga a salutat decizia instanței
LaLiga, care a depus plângerea inițială, a salutat decizia instanței ca fiind un „moment istoric” în lupta împotriva rasismului în sportul spaniol, subliniind că această hotărâre transmite un mesaj clar că intoleranța nu are loc în fotbal. Vinícius Júnior a renunțat la orice despăgubire financiară, concentrându-se pe semnificația simbolică a verdictului, notează Reuters
Această condamnare vine în contextul unei serii de incidente rasiste în fotbalul spaniol. În iunie 2024, trei suporteri ai echipei Valencia au fost condamnați la opt luni de închisoare și interdicție de acces pe stadioane pentru doi ani, după ce l-au insultat rasist pe Vinícius Júnior în timpul unui meci.
De asemenea, în septembrie 2024, un suporter al echipei Mallorca a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare și interdicție de acces pe stadioane pentru trei ani, după ce a adresat insulte rasiste atât lui Vinícius Júnior, cât și colegului său de echipă, Aurélien Tchouaméni