Premieră absolută în România. „Tattoo”, umor și extravaganță pe scenă

Premieră absolută în România. „Tattoo”, umor și extravaganță pe scenă

Prima oară în cariera sa, regizorul Radu Afrim a montat un spectacol la Teatrul Național Radu Stanca Sibiu, Secția Germană. Premiera va avea loc sâmbătă, 25 octombrie.

Radu Afrim are o capacitate aparte de a-i face martori la miracolul lucrurilor duse până la capăt pe spectatorii săi. Nu toți îl înțeleg, nu toți sunt de acord cu el, dar cei mai mulți rămân uluiți. Spectacolul cu piesa „Tattoo“ este un joc priceput între adevăr și ficțiune, ce pune sub semnul întrebării idealurile și valorile fiecăruia dintre noi. Spectacolul după textul lui Igor Bauersima și Réjane Desvignes are traducere în limba română și marchează o premieră absolută în România, până în prezent fiind montat doar în țările germanice. Scenografia este semnată de Dragoș Buhagiar, care a reușit și de această dată să propună o formulă vizuală inedită în colaborare cu artistul video Andrei Cozlac.

Textul oferă perspective poetice, lucru ce se potrivește cu abordarea regizorului Radu Afrim, care aduce un surplus de umor și extravaganță piesei. „Pentru mine, anul 2014 înseamnă prima întâlnire cu cele două trupe, română și germană, ale teatrului din Sibiu. Chiar mă bucură asta. Regret faptul că nu găsesc timp să pun cap la cap scenariile spectacolelor de autor pe care le am în minte. Uneori există cineva concret căruia pot să-i mulțumesc, alteori sunt mici victorii ale mele la care mi-e greu să cred că aș fi ajuns fără să lupt. Greu de imaginat pentru alții”, spune regizorul Radu Afrim. Din distribuția spectacolului îi numim pe Ali Deac, Daniel Plier, Emöke Boldizsár, Cristina Juks și Daniel Bucher.