Pregătire gratuită la matematică, pentru elevi, la Politehnică

Pregătire gratuită la matematică, pentru elevi, la Politehnică

Universitatea Politehnica Timișoara vine în sprijinul elevilor de liceu, oferind cursuri gratuite de pregătire la matematică, utile atât pentru cei care doresc să urmeze una dintre facultățile instituției, cât și pentru pregătirea examenului de bacalaureat. Participanților la cursuri nu li se solicită nici un fel de angajament faţă de UPT.

Cursurile, organizate prin Departamentul de Matematică al Universității Politehnica Timișoara, se vor desfăşura în fiecare duminică, în perioada 24 februarie - 9 iunie 2019  (cu excepţia zilelor de 21 și 28 aprilie), în amfiteatrul D1 al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, Bd V. Pârvan nr. 2, între orele 10:00 - 13:00.

Temele dezbătute (Programa analitică) urmează conţinutul Culegerii de probleme de Matematică pentru examenul de admitere din anul 2019 la Universitatea Politehnica Timişoara, publicată la Editura Politehnica în anul 2018.

Ne puteți urmări și pe Google News