Povestea primilor paparazzi. Vedetele nu puteau să se ascundă

Sursă Dreamstime

Cuvântul „paparazzi” este astăzi asociat cu fotografii care nu se opresc niciodată din urmărirea vedetelor. De la aeroporturi, la plaje sau restaurante, acești fotografi surprind celebritățile în momente private, adesea fără ca acestea să știe. Fenomenul, care pare atât de modern, are însă rădăcini precise și o istorie fascinantă care începe în Italia anilor 1950 și 1960, potrivit britannica.

Cum a apărut paparazzi

Originea termenului „paparazzo” vine din filmul La Dolce Vita (1960), regizat de Federico Fellini. În film, unul dintre personaje este un fotograf de tabloid numit Paparazzo, care urmărește celebritățile romane în încercarea de a obține fotografii senzaționale.

Numele personajului nu a fost ales la întâmplare: Fellini l-a inspirat pe un prieten pe nume Alvaro Paparazzo. După lansarea filmului, termenul a intrat în limbajul curent și a început să fie folosit pentru orice fotograf care urmărește vedetele fără să țină cont de intimitatea lor.

Chiar înainte de La Dolce Vita, ideea de a fotografia vedetele nu era complet necunoscută. Italia postbelică trecea printr-o perioadă de transformări sociale și culturale, iar orașe precum Roma deveniseră centre vibrante pentru film, modă și viață de noapte.

În acest context, unii fotografi au început să surprindă nu doar portrete oficiale sau evenimente, ci și momente spontane din viața privată a oamenilor celebri. Această abordare a creat o nouă formă de jurnalism vizual, mai agresiv și mai senzationalist decât fotografia obișnuită de presă.

Prima fotografie pe ascuns

Unul dintre primii fotografi considerați adevărați „paparazzi” a fost Tazio Secchiaroli, care lucra în Roma anilor 1950 și 1960. Secchiaroli și colegii săi aveau tehnici ingenioase: se ascundeau după mașini sau ziduri, foloseau obiective lungi și surprindeau imagini neașteptate.

Fotografiile lor erau apoi vândute revistelor de tabloid, care au început să câștige enorm popularitate în rândul publicului. Walter Bonatti, un alt fotograf renumit, folosea metode similare pentru a obține imagini spectaculoase din viața privată a celebrităților și a aristocraților romani.

Succesul filmului La Dolce Vita a făcut ca paparazzi să devină cunoscuți internațional. Publicul era fascinat de imaginea Romei ca oraș al luxului, al petrecerilor și al glamourului, iar fotografii care urmăreau vedetele păreau să facă parte dintr-un nou tip de aventură.

În același timp, au apărut critici: mulți considerau metodele acestor fotografi invazive și lipsite de etică. De fapt, conflictele dintre celebrități și paparazzi datează încă din acea perioadă, iar scandalurile publice și procesele împotriva fotografilor au început să fie frecvente.

Paparazzi la Hollywood

Paparazzii nu au rămas doar în Italia. Conceptul s-a extins rapid în Franța, Marea Britanie și, mai ales, în Statele Unite, odată cu creșterea culturii vedetelor de la Hollywood. Fotografi precum Ron Galella, faimos pentru urmărirea obsesivă a actriței Jacqueline Kennedy Onassis, au dus acest tip de fotografie la extreme, folosind orice mijloace pentru a obține imagini spectaculoase.

În același timp, revistele de tabloid au început să vândă milioane de exemplare datorită imaginilor surprinse, iar cererea publicului pentru astfel de fotografii a crescut exponențial.

Astfel, paparazzi nu au apărut dintr-o dorință pur comercială, ci dintr-o combinație de factori sociali, culturali și tehnologici: explozia filmului, viața vibrantă a orașelor europene și apariția fotografiei rapide și a obiectivelor performante.

În timp, fotografia de paparazzi a devenit o industrie întreagă, cu reguli nescrise și coduri proprii, dar și cu controverse permanente legate de dreptul la intimitate și limitele jurnalismului.

Deși astăzi suntem obișnuiți să vedem fotografii „furate” cu celebrități pe internet sau în reviste, originea acestei practici se află în Roma anilor ’50 și ’60 și în geniul cinematografic al lui Fellini, care a transformat o realitate cotidiană într-un simbol global.