Povestea fabuloasă a majordomului care a servit 11 președinți la Casa Albă și a sfârșit ucis de Covid-19

Povestea fabuloasă a majordomului care a servit 11 președinți la Casa Albă și a sfârșit ucis de Covid-19

Wilson Roosevelt Jerman, fost majordom al Casei Albe care a slujit timp de 11 administraţii prezidenţiale, a murit la 91 de ani răpus de SARS-CoV-2, a informat familia sa mass-media locale, citate vineri de EFE.

Jerman a început să lucreze la Casa Albă în 1957 în timpul preşedintelui republican Dwight D. Eisenhower (1953-1961) şi s-a retras în 2012, în perioada mandatului lui Barack Obama (2009-2017).

Deşi iniţial a fost angajat la curăţenie, el a ocupat la puţin timp postul de majordom, o ascensiune promovată de fosta primă doamnă Jacqueline Kennedy în timpul preşedinţiei soţului său, John F. Kennedy (1961-1963), a povestit nepoata lui Jerman postului Fox News din Washington.

O altă nepoată, Shanta Taylor Gay, a declarat pentru CNN că bunicul său, care a murit pe 16 mai, a fost un om care „nu a vorbit niciodată de politică” în casă, scrie Agerpres.

„Era un om liniştit şi sever. Foarte generos, nu s-a supărat şi nu s-a plâns niciodată. Mereu a spus că a trăit o viaţă binecuvântată”, a spus ea.

Decesul lui Jerman a suscitat un val de condoleanţe din partea familiile foştilor preşedinţi Obama, Bush şi Clinton.

„Cu amabilitate şi grijă, Wilson Jerman a contribuit timp de mai multe decenii pentru a face din Casa Albă un adevărat cămin pentru familiile prezidenţiale, inclusiv a noastră”, notează într-un comunicat fosta prima doamnă Michelle Obama.

La rândul său, una dintre fiicele lui George W. Bush (2001-2009), Jenna, a subliniat că datorită lui Jerman, Casa Albă a fost pentru ei ca un cămin. „Îl iubeam, familia mea îl iubea, ne va fi foarte dor de el”, a spus Jenna.

Aproape 95.000 de oameni au murit în SUA de COVID-19, o boală care a afectat în mod disproporţionat mai ales persoanele de culoare cum era Jerman.

Foto: Youtube/captura

Ne puteți urmări și pe Google News