Spre deosebire de comunism, democrația liberală și-a rafinat metodele. Disidenții nu mai sunt trimiși la ocnă, își pierd numai slujbele și sunt puși la stâlpul infamiei. Exemplele sunt nenumărate, dar astăzi vă propun să ne oprim asupra Germaniei cancelarului Angela Merkel.

Chiar în zilele în care mii de oameni ieșeau în stradă la Chemnitz să protesteze cu furie față de uciderea unui localnic de către doi imigranți, un politician german, Thilo Sarrazin, a avut inconștiența să lanseze o nouă carte împotriva islamizării țării sale – ”Preluare Ostilă. Cum blochează Islamul progresul și amenință societatea.”

N-am folosit cuvântul inconștiență fără rost. După publicarea primei sale cărți – “Germania se desființează pe sine”, Sarazin a fost nevoit să renunțe la fotoliul extrem de confortabil din board-ul Bundesbank, banca centrală a Germaniei. Și de cariera sa politică s-a ales praful.

Ca membru al Partidului Social Democrat, Thilo Sarrazin a făcut parte între 2002 și 2009 din administrația orașului Berlin. E o minune că nu a fost încă dat afară din partid după prima carte, deși a fost judecat de colegii săi, dar de data aceasta greu mai scapă de excludere.

Ce păcate are de plătit Thilo Sarrazin? În primul rând, succesul. Prima sa carte, “Germania se desființează pe sine”, a devenit în numai două luni cea mai bine vândută carte politică a unui autor german din ultimul deceniu, cu vânzări de un milion o sută de mii de exemplare. De altfel, prima ediție s-a epuizat în câteva zile. Mulți au spus că, în sfârșit, cineva îndrăznește să spună adevărul.

Politicienii și presa l-au acuzat însă de rasism.

Iată câteva din pasajele înfierate de establishment. „Integrarea cere un efort din partea celor care ar trebui integrați. Nu voi arăta respect pentru nimeni care nu face acest efort. Nu trebuie să accept pe nimeni care trăiește din ajutoarele sociale, neagă legitimitatea statului care îi asigură existența și refuză să se îngrijească de educația copiilor săi (…). Acesta este adevărul despre 70 la sută din populația turcă și 90 la sută din comunitatea arabă din Berlin”.

Și nu e singura afirmație care i-a șocat pe marii inchizitori ai multiculturalismului. “Nicio altă comunitate de imigranți nu este atât de hotărâtă în ce privește pretențiile la ajutoarele sociale, niciuna nu este atât de legată de criminalitate. Niciun grup nu încearcă să-și afirme atât de puternic diferența în public, mai ales prin îmbrăcămintea femeilor. În nicio altă religie, tranziția spre violență, dictatură și terorism nu este atât de firească.”

Cu toate problemele pe care le-a avut, Thilo Sarrazin nu s-a învățat minte. A recidivat, abordând o problemă grea- credința musulmană. Deși cartea e încă blocată de o dispută cu editorul, presa establishmentului s-a repezit să o măcelărească. Unele din critici sunt de povestit nepoților.

Astfel, Süddeutsche Zeitung îi atrage atenția lui Sarrazin că sclavia și mutilarea genitală nu aparțin exclusiv lumii musulmane. Aceeași publicație, dar sub o altă semnătură, îi reproșează lui Sarrazin că nu înțelege contextul în care a fost scris Coranul și, de aceea, îl prezintă ca fiind „agresiv, dezordonat, emoțional și nu foarte abstract”.

De la Deutsche Welle la The Guardian, ziariștii s-au întrecut în a-l face praf. Asemenea critici i-au părut probabil extrem de întemeiate Angelei Merkel, care s-a cutremurat când a auzit că Sarrazin cere oprirea imediată și completă a migrației. E însă mai greu de știut ce reacție va avea poporul german la atacul împotriva lui Sarazin și la deteriorarea situației din țară.

La Chemnitz, miile de oameni care se opun migrației au strigat că presa minte. Ba, mai mult de atât, au scandat minute în șir „Noi suntem poporul”, Exact ca în 1989, când au reușit să dărâme zidul și, o dată cu el, întreg edificiul politic clădit pe minciună.