Poveste de dragoste dintre Maria Tănase și Constantin Brâncuși. Sculptorul: A durat până când ne-am plictisit definitiv

Poveste de dragoste dintre Maria Tănase și Constantin Brâncuși. Sculptorul: A durat până când ne-am plictisit definitiv

Maria Tănase și Constantin Brâncuși, o povestea fascinantă de iubire dintre doi mari artiști. Totul a început la Paris.

Ecourile iubirii dintre Constantin Brâncuși și Maria Tănase nu se vor stinge probabil niciodată. Au fost și sunt prea mari, prea celebri pentru a-i puta da uitării. S-au întâlnit cu ocazia unei expoziţii de artă populară organizată de Dimitrie Gusti, care a invitat-o pe Maria Tănase să facă o vizită la atelierul sculptorului, doar că întrevederea a luat rapid un alt curs din clipa în care cei doi mari artişti români s-au îndrăgostit nebunește unul de celălalt.

Interpreta de muzică populară nu a mai plecat din atelierul sculptorului două zile şi două nopţi, ratând chiar un important recital programat, lucru care l-a înfuriat peste măsură pe Dimitrie Gusti.

Maria Tănase: M-a rugat să-i cânt și ca să nu-l văd plângând și-a rezemat spinarea de a mea

Constantin Brâncuși și Maria Tănase au fost împreună doar câteva săptămâni, atât cât a durat Expoziția Universală din SUA. Însăși Maria Tănase a descris, fără rețineri, memorabila lor întâlnire (și despărțire): „Pe Costache Brâncuși l-am cunoscut la New York și l-am lăsat adormit în «Porumbar» (aşa își denumea el patul) adus din atelierul de la Paris.

Ploua în ziua aia – m-a rugat să-i cânt și ca să nu-l văd plângând și-a rezemat spinarea de a mea să nu-i văd fața. Într-un târziu, trecând prin multe cântece, a adormit. Am lăsat în locul spinării mele o pernă mare, ca să nu-l trezesc, i-am sărutat mâna și i-am lăsat o scrisoare pe masă. Mai aveam o oră și trebuia să plec spre țară”, a povestit marea interpretă.

Un altfel de adevăr despre povestea lor de dragoste

Cel care a deformat adevărul cu privire la relația dintre sculptor și cântăreață a fost, în opinia istoricului Stejărel Olaru, avocatul și gazetarul Petre Pandrea, personaj care i-a cunoscut și pe Brâncuși, și pe Maria Tănase. Iată cum își argumentează Olaru ipoteza: „Pandrea a confundat momentul când artista l-a întâlnit pe Brâncuși, afirmând că s-a întâmplat la Paris”.

Ce povestea Pandrea: „Brâncuși a cunoscut intim pe Maria Tănase… (…) Cu Brâncuși s-a întâlnit la Paris. Era fatal ca să se întâlnească la Expoziția din Paris, din 1938 (sic!), pe care o serveau sub diriguirea lui D. Gusti, să se împrietenească fulgerător, să se iubească, să se despartă, cu invective din partea neichii Costache, care afirma, în final, obosit, că nu-i mai place cântecul Mariei Tănase, care nu cântă, ci doar bocește”.

Răutatea lui Petre Pandrea

De remarcat – subliniază istoricul Stejărel Olaru – că, atunci când scria aceste rânduri, Pandrea nu o mai plăcea pe Maria, vechea lui prietenă, considerând-o deja frivolă, inconstantă în plan sentimental, o femeie care privea cu neseriozitate sau lipsă de loialitate și relațiile de prietenie, nu doar pe cele de iubire.

Închizând această acoladă, obligatorie dacă vrem să înțelegem cum s-au rostogolit în timp mistificările cu privire la amorul dintre Brâncuși și Maria, țin să evidențiez, întru limpezire totală, declarațiile cântăreței acordate în vara anului 1962 jurnalistei Rodica Florea, reporteră la revista Urzica (dialogul, păstrat în Arhiva Academiei Române, s-a consumat într-un tren ce mergea de la București la Târgu-Jiu).

Destăinuirea din tren

„A venit războiul și nu l-am mai putut adormi în cântece – își începe minunata destăinuire Maria, surprinzând totodată regretul că, de la clipele fericite trăite alături de Brâncuși la New York, nu l-a mai văzut niciodată -, dar aici, la Gorj, sunt cu el. Și-l iert că nu s-a întors în țară căci traversa pusă de profani peste săruturile din zăvoi ca să-i «împlinească opera» l-a apăsat pe suflet și l-a rupt de țară”. Așadar, cu excepția clipelor tandre din 1939, când s-au și cunoscut, neica Costache și Maria nu s-a mai strâns în brațe niciodată.

La moarea lui Constantin  Brâncuşi, în 1957, Maria Tănasea a suferit enorm. Și-ar fi dorit să ridice în memoria lui o şcoală de muzică folclorică la Târgu Jiu, sperând să aşeze în oraşul în care Brâncuşi ridicase Poarta Sărutului şi să transmită mai departe dragostea ei pentru cântec prin intermediul şcolii. Dar visul său a rămas în stadiul de dorință. Maria Tănase a mai trăit doar șase ani după moartea lui Brnâcuși. A a murit pe 22 iunie 1963, cu câteva luni înainte de a împlini 50 de ani.