Poveste de dragoste ca în filme. Doi soți în vârstă de 100 de ani au murit ținându-se de mână, la doar câteva ore distanță

Poveste de dragoste ca în filme. Doi soți în vârstă de 100 de ani au murit ținându-se de mână, la doar câteva ore distanțăSursa: Melanie Malicote

Un cuplu de vârstnici, ambii în vârstă de 100 de ani, ce erau mereu împreună, au murit ținându-se de mână, la doar câteva ore distanță unul de celălalt.

Cei doi locuiau în statul american Ohio și au împărțit împreună aproape 80 de ani de căsnicie. Ei aveau trei copii, șapte nepoți și 11 strănepoți. Toată viața și-au trăit-o împreună și iubeau să se bucure de fiecare lucru pe care îl făceau.

„Până ce moarte ne va despărți”

Fiul lor, în vârstă de 76 de ani, a declarat că starea mamei sale s-a deteriorat la scurt timp după Ziua Recunoștinței, fiind transferată la spital pentru îngrijiri. Inima tatălui său s-a frânt treptat, atunci când a văzut că starea iubitei sale soții nu poate fi îmbunătățită și a fost transferat la același spital.

Amândoi au fost inconștienți pentru cinci zile și au împărțit împreună o cameră. Mâinile lor au fost împreunate, însă niciunul nu și-a recăpătat conștiința.

Pe 30 noiembrie, în jurul orei 21:00, Hubert a murit cu tristețe în somn, iar fiul său Sam crede că s-a datorat unei „inimi frânte”. „Au trecut în neființă împreună”, a spus fiul cuplului.

La câteva ore după el și soția sa a murit. „Mă simt trist, dar nu ar trebui. Cine se poate aștepta să trăiască o astfel de viață? Au trăit împreună o viață lungă și fericită și au fost devotați lui Dumnezeu și familiei”, a declarat fiul celor doi soți.

Viața celor doi soți

Cei doi soți s-au cunoscut pentru prima dată în anul 1941 și s-au căsătorit un an mai târziu, la vârsta de 20 de ani. Bărbatul a declarat că atunci când a văzut-o, a știut din start că va fi aleasa. Apoi, el s-a înrolat în marină. După război, s-au stabilit împreună în Ohio.

La sărbătorirea celei de-a 79 aniversare a nunții, bărbatul a declarat: „Nu am trecut prin viață fără probleme, dar nu am face niciodată nimic care să ne rănească unul pe celălalt. Dacă există controverse, s-ar putea să trebuiască să pleci câteva minute. Apoi revii și schimbi subiectul sau rezolvi”.

Bărbatul a mai explicat că au găsit bucurie în fiecare lucru mic pe care îl făceau, iar fiica lor a spus că în fiecare dimineață când se vedeau, aveau pe față un zâmbet larg și că se iubeau enorm, potrivit Daily Mail.

Ne puteți urmări și pe Google News