Ponta: La noi, toate culisele puterii sunt la televizor, nu mai trebuie să scriem cărți

Ponta: La noi, toate culisele puterii sunt la televizor, nu mai trebuie să scriem cărți

Premierul Victor Ponta i-a spus, vineri, omologului său albanez, Edi Rama, care îşi lansează la Bucureşti cartea „În culisele puterii”, că în România "toate culisele puterii" sunt zilnic prezentate la televizor şi că nu mai e nevoie să fie scrise cărţi pe această temă, scrie Agerpres.

"Sunt bucuros că, dincolo de discuţiile politice, dl Rama are şi un eveniment cultural azi la Bucureşti. Şi cartea pe care o lansează despre culisele puterii cred că e foarte interesantă. La noi, toate culisele puterii sunt în fiecare zi la televizor, nu trebuie să scriem cărţi. Dar ăsta este un semn de democraţie şi ne dorim ca România să rămână tot timpul un sprijinitor al parcursului de integrare europeană al Albaniei", a afirmat Ponta, în cadrul unei declaraţii de presă comune cu Edi Rama.

Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti îi va decerna, vineri, premierului Edi Rama titlul de Doctor Honoris Causa, ceremonia fiind urmată de lansarea volumului 'În culisele puterii', carte scrisă de prim-ministrul albanez.