Ponor se simte bârfită: „Să nu aveți impresia că nu văd”
- Andrei Călin
- 17 august 2016, 00:00
Cătălina Ponor nu s-a putut opri din plâns după evoluția de la bârnă. Gimnasta a fost extrem de afectată de criticile primite din partea unor fani și le-a transmis un mesaj dur persoanelor apropiate
Cătălina Ponor s-a clasat pe locul al 7-lea - penultimul - în finala de la bârnă și se va întoarce în țară fără medalie. Realitate tristă pentru tripla campioană olimpică de la JO găzduite de Atena în 2004.
„Presiunea a fost extrem de mare”
Cătălina a vărsat lacrimi de supărare, la final, iar ieri a postat un mesaj emoționant pe Facebook, adresat celor care au criticat-o după prestația de la Rio de Janeiro.
„Credeți că mie mi-a fost ușor sau îmi este ușor? Sunt ani de muncă în spate, nivelul a crescut, gimnastica nu mai e ce era înainte. Acum ori câștigi cu acrobatică foarte dificilă, ori cu artistică făcută perfect. Eu am încercat să le combin și am greșit pentru că presiunea a fost extrem de mare”, a scris Ponor pe contul de Facebook.
Sportiva „tricoloră” a dezvăluit că n-a putut dormi toată noaptea și a fost afectată de criticile aduse pe rețelele de socializare și în presă. „Am plâns toată noaptea și la un moment dat voiam să mă opresc și nu puteam, nu mi-a fost ușor să nu pun la suflet tot ce vedeam sau auzeam în jurul meu și în rețelele de socializare sau presă și nu îmi este ușor nici în continuare!”
Se gândește la Tokyo 2020
Mai mult, Ponor s-a simțit „lucrată” chiar de apropiații săi. „Să nu aveți impresia că nu văd tot ce scrieți sau tot ce ziceți pe la spatele meu (aviz cei din jurul meu) doar că nu am băgat de seamă sau v-am lăsat să va faceți nebunia și să mă bârfiți!”
Pe de altă parte, sportiva a anunțat că ia în calcul și participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. „Vă spun că nu renunț si tot ce s-a întâmplat până acum mă face să mă gândesc serios la Tokyo 2020”, a încheiat Cătălina Ponor