Pomohaci, vedetă la Timișoara

Pomohaci, vedetă la Timișoara

În necunoștință de cauză, Primăria Timișoara finanțează evenimente cu personaje controversate în program. Dacă în anii trecuți s-au finanțat evenimente ale MISA, gruparea condusă de Gregorian Bivolaru, săptămâna trecută a avut loc un festival la care capul de afiș a fost nimeni altul decât fostul preot Pomohaci, acuzat de pedofilie și evaziune fiscală.

Cristian Pomohaci a susținut un recital la Timișoara în cadrul Festivalului concurs “Iosif Sivu și Cosmin Golban”, finanțat de Primăria și Consiliul Local Timișoara cu 50.000 de lei, în baza agendei culturale pe anul în curs.

Fostul preot a fost caterisit anul trecut de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, iar consilierii locali din Bârlad i-au retras titlul de cetățean de onoare al orașului, din cauza unor acuzații de hărțuire sexuală la adresa unui minor. O serie de înregistrări cu mărturii ale băieților abuzați au făcut ca, pe lângă dosarele penale, Pomohaci să fie interzis pe scenele mai multor manifestări bugetate de primăriile din țară.

Reamintim că Parchetul General instrumentează un dosar penal în care fostul preot din Parohia Moşuni, judeţul Mureş, este cercetat pentru racolare de minori în scopuri sexuale, fiind acuzat că i-ar fi făcut avansuri sexuale unui minor în vârstă de 17 ani. Băiatul a înregistrat 22 de minute dintr-o conversație cu Pomohaci, care ulterior a apărut în presă.

Ne puteți urmări și pe Google News