Pomii nu mai pot fi plantați oricum lângă gardul vecinului

Pomii nu mai pot fi plantați oricum lângă gardul vecinului Sursa foto: Pixabay

Pomii nu mai pot fi plantați oricum lângă gardul vecinului, potrivit unui nou proiect de lege. Aşa stând lucrurile, traiul la curte se complică, din păcate.

Traiul la curte se complică, din păcate. Unul dintre motivele de dispută este apropierea pomilor de gardul vecinului. România are o reglementare destul de clară în acest domeniu. Mai exact, Codul de procedura civila, la articolul 613, precizează că orice pom care are o înalţime mai mare de 2 metri trebuie plantat la o distanta de peste 2 m fata de gardul vecinului.

Pomii nu mai pot fi plantați oricum

Asadar, chiar dacă este un pom mic la început, dar ştiţi că doriţi să-l păstraţi, trebuie să aveţi în vedere să-l plantaţi la o distanţă de peste 2 metri fata de gardul vecinului.

Limita actuală de doi metri față de gard, nu se va aplica pomilor mai mici de doi metri, potrivit unui proiect legislativ adoptat de Senat. Totodată, printre criteriile autorizării tăierii nucilor răzleți și castanilor comestibili se va număra și amplasarea acestora lângă construcții, pe care le periclitează, și în curțiile construcțiilor, unde sunt pregătite alte lucrări.

Ne puteți urmări și pe Google News

Proiectul introduce, în primul rând, o excepție în ceea ce privește distanța de plantare a pomilor fructiferi din categoria pomi răzleți față de limita proprietății vecinilor.

La ce distanță se plantează pomii de gardul vecinului

Pomii nu mai pot fi plantaţi oricum. Sursa foto: agrointel.

Distanţa limită faţă de propietatea vecinilor

În prezent, legea stabilește că plantarea pomilor fructiferi din categoria pomi răzleți în grădini și curți, precum și în terenurile din extravilan se face respectându-se distanțele față de limita proprietății vecinilor, astfel:

  • la 2 m de răzor sau gard, pomi cu talie mică;
  • la cel puțin 3 m de răzor sau gard, pomi cu talie mare.
  • În cazul primei situații vor fi exceptați, conform proiectului adoptat de senatori, pomii mai mici de 2 metri.

În ce condiţii se pot tăia pomii

Proiectul introduce noi criterii pentru autorizarea tăierii nucilor răzleți sau castanilor comestebili. Acum, criteriile care stau la baza documentației în vederea autorizării tăierii nucilor răzleți/castanilor comestibili sunt:

  1. pomii sunt îmbătrâniți și prezintă ramuri uscate în proporție de 60% din coroană;
  2. pomii sunt amplasați într-un perimetru unde urmează să se construiască obiective de interes național sau de interes al comunității locale;
  3. pomii sunt amplasați pe aliniamentele drumurilor naționale și se pune în pericol siguranța circulației rutiere. Proiectul adoptat de senatori introduce alte două criterii:
  4. Pomii sunt amplasați lângă construcții și pun în pericol integritatea acestora;
  5. Pomii sunt situați într-un perimetru cu destinația ”curți construcții” unde urmează să se amplaseze construcții sau să efectueze diferite lucrări de amenjare.

Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie adoptat de deputați și promulgat de preşedintele Klaus Iohannis. Există o excepţie. Dacă deţineţi o plantaţie autorizată, aveţi dreptul să plantaţi până la 60 cm faţă de gardul vecinului.