Bani de la stat pentru producătorii agricoli de legume, fructe şi cartofi. Klaus Iohannis a promulgat legea

Bani de la stat pentru producătorii agricoli de legume, fructe şi cartofi. Klaus Iohannis a promulgat legealegume / Sursa foto: Arhiva EVZ

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, 14 iunie, legea privind oferirea unui ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume. Fermierii o să primească acest ajutor timp de trei ani.

Toți agricultorii din România au primit o veste bună din partea autorităților. Klaus Iohannis a promulgat miercuri, 14 iunie, o lege care le va aduce fermierilor un ajutor substanțial în următorii trei ani. Este vorba de legea privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume - fructe şi cartofi.

Această schemă presupune un sprijin acordat sub formă de grant pentru o perioadă de trei ani. Fiecare producător agricul de legume, fructe și cartofi o să primească anual suma de 100.000 de euro.  În legea promulgată de șeful statului se precizează că ajutorul de stat în cazul cooperativelor pentru susţinerea activităţilor de sortare, ambalare, etichetare şi transport desfăşurate de producătorii agricoli de legume-fructe şi cartofi este de 300.000 de euro.

Agricultorii care pot să primească ajutorul de stat

„Valoarea ajutorului de stat reprezintă 20% din valoarea producţiei comercializate şi se acordă anual, dar nu poate depăşi 100.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naţionale a României la data comercializării, în cazul persoanelor juridice şi persoanelor fizice înregistrate fiscal conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 300.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naţionale a României la data comercializării, în cazul cooperativelor agricole înfiinţate, organizate şi care funcţionează potrivit Legii nr. 566/2004”, se precizează în actul normativ.

În legea promulgată de președintele Klaus Iohannis se precizeacă că de acest ajutor de stat pot să beneficieze doar agricultorii care îndeplinesc următoarele condiții:

  • să fie persoană juridică, persoană fizică înscrisă în registrul agricol şi înregistrată fiscal conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, cooperativă agricolă înfiinţată, organizată şi care funcţionează potrivit Legii nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 31/1990, republicată cu modificările şi completările ulterioare, grup/organizaţie de producători, după caz;
  • să deţină şi să exploateze, în nume propriu sau prin membrii cooperatori/asociaţi, suprafeţe cultivate cu legume, cartofi, fructe, plantaţii de pomi fructiferi, plantaţii de arbuşti şi/sau semiarbuşti fructiferi, plantaţii cu struguri de masă destinaţi consumului uman;
  • să comercializeze legume, cartofi şi/sau fructe; în cazul spaţiilor protejate, suprafaţa minimă destinată cultivării să fie de 500 mp; să facă dovada prin documente justificative că a realizat activităţile prevăzute şi că valoarea producţiei comercializate anual pentru care se solicită ajutorul a fost de minimum 1.000 euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naţionale a României la data comercializării;
  • să nu se afle în lichidare sau faliment la data accesării ajutorului de stat, fără a fi emisă o decizie definitivă a instanţelor judecătoreşti de constatare a falimentului până la această dată.