Polonia amenință UE că-i va bloca inițiativele, dacă executivul european nu va elibera fondurile alocate prin PNRR țării

Polonia amenință UE că-i va bloca inițiativele, dacă executivul european nu va elibera fondurile alocate prin PNRR țării Sursa: arhiva EVZ

Partidul de guvernământ Lege şi Justiţie din Polonia (PiS) a avertizat luni că îşi va exercita dreptul de veto pentru a bloca iniţiative ale Uniunii Europene, dacă Comisia Europeană nu va debloca fondurile destinate țării prin Programul Național de Redresare și Reziliență polonez.

Astfel, secretarul general al PiS, Sobolewski, a avertizat că va aplica tactica „dinte pentru dinte” și că partidul va încerca să folosească toate posibilitățile prevăzute în tratatele UE, făcând referire și la dreptul de veto, ce poate fi folosit în mod strict sau mai amplu.

Conform Tratatului de la Lisabona, votul unanim al statelor UE este necesar pentru deciziile ce privesc politica externă comună, cooperarea poliţienească, fiscalitatea, aderarea unor noi state la UE, securitatea şi protecţia socială.

Polonia amenință din nou cu dreptul de veto

Polonia a mai ameninţat UE în 2020 cu exercitarea dreptului de veto, împreună cu Ungaria. Atunci, cele două state au blocat bugetul multianual al UE după ce Comisia Europeană ceruse condiţionarea accesării fondurilor europene de situaţia statului de drept.

Ne puteți urmări și pe Google News

Declaraţia dată luni de Sobolewski urmează celei acordate de liderul formaţiunii PiS, Jaroslaw Kaczynski, în care acesta a spus că Polonia nu mai trebuie să încerce să ajungă la un compromis cu Bruxellesul în disputa privind statul de drept.

El a menționat că obiectivul Comisiei Europene nu este să protejeze statul de drept, ci să-l destructureze în Polonia.

„Trebuie să le reamintim judecătorilor că trebuie să aplice legile poloneze şi că singurul organ care poate evalua legile este Tribunalul Constituţional polonez”, a afirmat atunci Kaczynski, contestând astfel din nou întâietatea dreptului european şi a sentinţelor CJUE în faţa dreptului naţional şi a deciziilor instanţelor naţionale.

Un alt motiv major de dispută cu Bruxellesul este legat de camera disciplinară pentru judecători creată de guvernul de la Varşovia. După îndelungi negocieri cu Comisia Europeană, în luna iunie, guvernul polonez a ajuns cu executivul la un acord ce prevede desfiinţarea acestei instanţe, în schimbul aprobării de către Bruxelles a Planului de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) polonez.

Polonia este acuzată de Comisia Europeană că încalcă statul de drept

Imediat după, Ursula von der Leyen a declarat că în ciuda dizolvării respectivei camere, încă nu există suficiente garanţii care să protejeze judecătorii, anunţând prin urmare că Polonia încă nu poate accesa fonduri prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă al UE.

Polonia şi Ungaria, sunt singurele state din UE care încă nu pot beneficia de planul european de relansare post-pandemie

Aceste ţări sunt conduse de guverne conservatoare pe care Bruxellesul le acuză că încalcă statul de drept prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, reformele în justiţie sau contestarea întâietăţii dreptului european şi a deciziilor Curţii de Justiţie a UE în faţa dreptului naţional.

În timp ce PNRR-ul polonez a fost în cele din urmă aprobat de Comisia Europeană, deşi fără să se elibereze fonduri, cel al Ungariei este în continuare blocat de Bruxelles.

Prin PNRR, Polonia poate accesa circa 36 de miliarde de euro, potrivit Agerpres.