Poliţiști, pompieri şi jandarmi, în căutarea unei persoane dispărute
- Antonia Hendrik
- 6 iulie 2024, 15:07
Poliţiști, pompieri, salvamontişti şi jandarmi s-au mobilizat, sâmbătă, pentru căutarea unei persoane care a dispărut în zona submontană a judeţului Gorj.
Poliţiști, pompieri şi jandarmi, în căutarea unei persoane dispărute
Poliţişti, pompieri, jandarmi şi salvamontişti sunt în căutarea unei persoană care a dispărut în zona submontană a judeţului Gorj. Mai exact, Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont a anunțat că „este o acțiune în derulare a salvamontistilor din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj”.
Aceștia mai spun că sunt „în căutarea unei persoane care a fost anunțată ca dispărută în zona submontana a județului Gorj. Salvamontiștii intervin ca resursă de sprijin, alături de polițiști, pompieri și jandarmi la solicitarea Inspectoratului Județean de Politie Gorj”, se arată în comunicat.
Poliţiști, pompieri şi jandarmi, în căutarea unei persoane dispărute. Sursa foto: Salvamont Gorj
Salvamontiștii intervin cu echipamente de vizualizare directa și cu infraroșii
Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont au mai subliniat faptul că „salvamontiștii intervin cu echipe de cercetare terestră dotate cu echipamente de vizualizare directa și cu infraroșii”, De asemenea, se spune în comunicat că se intervine „cu trei echipaje de căutare cu drone cu termoviziune și se pregătește și un echipaj de căutare canină”.
Salvamont Romania spune că a fost activat în acest caz și Centru național de analiza date colectate de drone Salvamont-Vodafone. Iar imaginile colectate cu ajutorul dronelor vor fi analizate cu ajutorul inteligenței artificiale, a mai arătat romania.salvamont.
Un alt caz asemănător s-a petrecut în Buzău unde o fostă învățătoare a dispărut. Ministerul de Interne cercetează cu drone și elicoptere întreaga zonă. Potrivit comunicatului emis de Poliție, Aurica Popescu. o fostă învățătoare din localitatea Zărnești, județul Buzău a plecat de acasă pe data de 27 iunie. Nepoata bătrânei a anunțat dispariția. Pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din satele de lângă Zărnești, femeia a fost observată pentru ultima dată în localitatea Cuculeasa, la 10 km de locuința sa.