Este motivul pentru care politica externă românească și diplomația au nevoie astăzi de un azimut clar, de o poziție fără contestare, îmbrățișată la nivel național, exprimată cu coerență de toate instituțiile implicate în politica externă, de securitate și apărare, comunicată public și transparent cetățenilor și partenerilor noștri, și urmată cu rigoare de toate instituțiile statului în perioada următoare. Am desenat, deci, suma unor principii și acțiuni coerente și compatibile care pot fi miezul unei politici externe a României în momentele de turbulență.

Principii de acțiune a unei diplomații, în epoca turbulențelor și a reașezărilor

Pentru început, fundamentul unei politici externe a României trebuie să fie dată de consecvență și loialitate. Cele două principii asigură și continuitatea, și predictibilitatea, și raportarea serioasă și constantă la angajamentele luate și la relațiile dezvoltate în timp cu actorii internaționali și instituțiile de care aparținem. Fără schimbări bruște de azimut, fără orbecăiala între opinii și păreri contradictorii, direcții distincte și orientări diverse, și fără nuanțarea impredictibilă a relațiilor bilaterale.


FOTO: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg FOTO: AGERPRES



● Politica externă a României în epoca turbulenței trebuie bazată pe principiile conservatorismului principial și relațional și pe politica adaptării la evoluția mediului internațional, cu o cunoaștere a scenariilor alternative de evoluție, abordarea pro-activă a evoluțiilor dar fără schimbări bruște, în nici un caz cu expresia unor explozii de voluntarism sau hiperactivism în politica externă, care transmit imaginea zbaterii agonizante a unei muște fără cap. Echilibrul și calmul în momente de turbulență și de criză sunt critice pentru a putea traversa cu bine această perioadă, apărând interesele naționale ale României – statalitatea, securitatea, prosperitatea cetățenilor, imaginea și prestigiul țării. Nu în ultimul rând, capacitatea de adaptare rapidă și reacție la perspectivele de evoluție a mediului internațional și a instituțiilor din care facem parte, a relațiilor bilaterale cu actori terți trebuie să fie bazate pe principiile de flexibilitate și reziliență în politica externă, reflectate prin evitarea paradigmelor de strictețe și rigiditate normativă și instituțională.

● Căutarea continuă a soluțiilor pragmatice și imediate la problemele naționale și ale cetățenilor trebuie să țină cont de nevoia echilibrului între respectarea fără pată a principiilor și valorilor democrației liberale – rezultate ale aspirațiilor românilor care au traversat Revoluția și tranziția, dar și fundamente conceptuale ale părinților fondatori ai Europei – nuanțate de elemente prezente ale realismului pragmatic al momentului și revenirea la geopolitica impusă de actorii revizioniști ai regulilor internaționale (care ne-au împins la revizitarea cărților clasice de geopolitică) și cu nevoia de a te menține pe poziții morale solide și de partea sigură și corectă a istoriei. Cele trei elemente – principialitate, realism, înălțime morală – sunt și cele care reclamă, pentru acțiunea integrată de politică externă, securitate și apărare, echilibrul constant și dinamic al abordărilor în politica externă a României.

Epoca celor trei mari echilibre strategice

În condițiile contemporane, echilibrul constant și dinamic trebuie să marcheze opțiuni coerente, dar care pot deveni contradictorii, în materie de politică externă a României. Tendința de a contrapune malurile atlanticului pe motiv al schimbărilor de raportare la principii și valori, de tensionare și rupere a relațiilor intereuropene pe motivul raportării diferite la valorile și principiile fondatoare ale UE, de către lideri politici aleși de diferitele națiuni, toate îndrumă spre nevoia de a respecta trei echilibre strategice fundamentale:

● Respectarea principiilor și valorilor democrației liberale – ale drepturilor omului, economiei de piață, statului de drept, bunei guvernări – și realismul pragmatic dat de nevoia de relaționare și interesele naționale în raport cu state și actori terți. Referențialul este interesul național și raportarea la România a terțului și nu interesul mercantil, dar organizarea internă și raportarea la democrație le putem afirma, le promovăm, dar fără a bloca bunele relații bilaterale.

● Echilibrul între transatlanticism pro-american și europenism – europo-centrism. România își bazează securitatea și relațiile externe pe triada Parteneriatul strategic cu SUA, apartenența și rolul solidarității și apărării comune cu aliații – țări membre NATO, apartenența și solidaritatea cu partenerii europeni din Uniunea Europeană. Fundamentul de referință sunt principiile și valorile fondatoare ale acestor relații, ceea ce nu presupune preeminența unei componente în detrimentul celeilalte. În condițiile schimbărilor profunde la nivelul eșafodajului de putere american, al reașezării europene și al conducerii marilor state din Uniunea Europeană, este important ca mesajul de loialitate și consecvență să fie menținut prin profesarea acestui echilibru la toate nivelurile și evitarea alegerilor exclusive pe linie transatlantică sau pe linii de falie în UE.

● Echilibrul între conservatorism instituțional și relațional și adaptare fără tangaje, fără schimbări bruște. Nici imobilismul și lipsa de reacție, nici activismul și voluntarismul nu sunt abordări corecte și coerente. De aceea, echilibrul constant și dinamic trebuie să vizeze reglajul fin între consecvența abordărilor la toate nivelurile și adaptarea pro-activă, predictibilă pentru parteneri, la evoluția internațională în epoca reașezărilor.

Politica cercurilor concentrice

Un alt punct major de relaționare este cel al nivelurilor de prioritate a intereselor și rațiunii în politica externă. Principiile respectării de către România a pozițiilor UE și NATO sunt depășite ca paradigmă de abordare, odată ce România însăși este parte a acestor instituții și contribuie la deciziile luate la acest nivel prin promovarea propriilor interese. De aceea, fundamentul este respectarea deciziilor adoptate la nivelul UE și NATO, sau în relațiile parteneriale bilaterale, dar, în acela timp, creșterea relevanței României în organismele din care face parte, crearea sistemului de relații și parteneriate care să-i permită promovarea eficientă a propriilor interese și funcționarea solidarității globale.

Politica cercurilor concentrice presupune crearea resurselor de competență și consultare la nivelul academic și de expertiză, care să susțină instituțiile statului responsabile de politica externă, de securitate și apărare în formularea politicilor și promovarea lor în ordinea de precădere a nivelului național, regional, în relațiile cu SUA, în cadrul NATO, în UE, în relațiile de parteneriat strategic bilaterale, în relațiile economice și politice bilaterale cu actori terți. Prioritizarea intereselor și a relațiilor permite utilizarea eficientă a resurselor naționale ale sistemului instituțional de politică externă, securitate și apărare al României.

Renașterea bilateralismului și a relațiilor cu geometrie variabilă

Evoluțiile din perioadele de schimbări tectonice și reașezări marcate de turbulențe, cunoașterea constantă, în timp real, a pozițiilor partenerilor și aliaților, a tuturor actorilor relevanți, este de primă importanță pentru identificarea formulelor de colaborări cu geometrie variabilă necesare promovării intereselor naționale. Este motivul pentru care perioada actuală trebuie să fie marcată de prioritatea absolută în renașterea bilateralismului în politica Externă a României. Mutarea greutății relațiilor cu partenerii din UE și aliații din NATO la nivelul organizațiilor din care facem parte împreună sau în marja acestor reuniuni diminuează eficiența și capacitatea de acțiune, dar și cunoașterea reciprocă a pozițiilor.

Cu aceeași ocazie, trebuie reactivate și introduse în acțiunea constantă formulele de parteneriate strategice trilaterale, sau formatele de geometrie variabilă precum trilateralele de vecinătate și parteneriatele strategice complexe. De asemenea trebuie lansate consultări și înțelegerea evoluțiilor pentru gruparea euroatlantică a statelor anglo- saxone, nordice și estice, care împărtășesc preocupările privind amenințarea militară convențională sau hibridă a Rusiei asupra Estului Europei, conectarea pragmatică la nivelul lumii latine sudice europene, explorând perspectiva și cooperarea pe parteneriatele dimensiunii sudice europene.

Resurse, coerență și imaginea internă pentru susținerea acțiunii externe eficiente a României

Principiile și acțiunea unei politici externe, de securitate și apărare a României eficiente și de succes implică obiective precum statalitatea și securitatea first. Pe de altă parte, în acest domeniu, România trebuie să dovedească constant respectarea angajamentelor internaționale, coerență, stabilizare instituțională, construcția instrumentarului de capabilități, pentru a avea argumentele interne pentru poziționarea avantajoasă în relațiile cu SUA, NATO și în cadrul UE. Cum spunea Titulescu, dați-mi o politică internă bună pentru a oferi o politică externă de succes. În acest sens, resursele financiare, echilibrul și funcționalitatea economiei trebuie să dea încredere partenerilor externi și investitorilor străini în perpectivele sustenabile ale României. Relansarea creșterii și instalarea controlului național în limite legale pe domeniile strategice ale economiei, reprezentând circa 50% din economie, trebuie să asigure creștere, dezvoltare, locuri de muncă bine plătite pentru români, în condițiile menținerii echilibrelor macroeconomice, a menținerii deficitelor și datoriei externe în limite sustenabile și asigurarea rezilienței și pe dimensiune economică.

Studii prospective, scenarii și planificarea planurilor de rezervă: politica de putere, revenirea problemelor păcii și războiului în Europa

Nu în ultimul rând, România are ocazia unică de a contribui la evoluțiile și reașezările actuale din cadrul UE: Relansarea și re-energizarea proiectului european pe baza respectării principiilor și valorilor, ordinii internaționale liberale, a liberal-democrației. De asemenea, rolul în cadrul NATO, OSCE și ONU trebuie să fie unul de maximizare a poziției în decizia colectivă și a capacităților de utilizare a instrumentarului și avantajelor oferite de aceste instituții și un rol activ în transformarea și adaptarea acestora la evoluțiile lumii contemporane.

În același timp, reziliența și capacitatea de anticipare trebuie să implice pregătirea Planului B pentru o lume viitoare reașezată pe baza politicilor de forță, a unei ordini bazate pe politica marilor puteri și a pragmatismului tranzacționist. De asemenea, trebuie lucrat pragmatic, pa baza studiilor prospective și a scenariilor de evoluție, la planificarea și în cazul unui eventual Plan C al dispariției Europei așa cum o știm și a unei lumi în care problemele păcii și războiului revin în actualitatea europeană.