Scandalul protestului de la Metrorex preocupă Poliția și Jandarmeria municipiului București. Călătorii sunt deosebit de preocupați de evoluția situației și cei mai afectați de protestul neașteptat al angajaților sprijiniți de sindicatul Metrorex. Astfel, reprezentanții Poliției și Jandarmeriei au ieșit la declarații și susțin că în curând vor avea un dialog cu directorul Metrorex.

Fluxul de persoane care vor circula la suprafață va fi foarte mare. S-au intensificat filtrele

Reprezentantul Poliției a declarat înr-o conferință de presă:”Poliția și Jandarmeria vin în ajutorul populației. S-au intensificat filtrele. Au fost chemați polițiști de acasă. Ne așteptăm ca fluxul de persoane care vor circula la suprafață să fie foarte mare. Scopul nostru nu este să amendăm. Înțelegem situația. Cerem celor din interior să respecte regulile în vigoare, altfel vor suporta rigorile legii.

Au fost identificate persoanele care protestează și o parte au fost sancționate”.

Directorul Metrorex este chemat la discuții cu reprezentanții jandarmilor și polițiștilor de la orele 13:30

Reprezentantul Jandarmeriei Române din București a declarat într-o conferință de presă: ”Protestatarii refuză discuțiile cu noi , momentan. Este invitat directorul Metrorex la 13:30. Nu am primit un răspuns din partea conducerii încă, însă protestatarii refuză să poarte discuții, doresc să discute doar cu conducerea.

Nu știm exact ceea ce doresc. Poliția și Jandarmeira au în vedere măsuri ferme. Au participat peste 100 de persoane. Se cercetează și se vor face demersurile necesare. amîncercat încă de la 07:20 să luăm legătura cu ei, dar refuză.

La 13:30 vom avea întâlnirea cu directorul Metrorex. Suntem deschiși la dialog. Dorim să evităm intervenții în forță. Este ultimul lucru la care ne gândim”…

Lucian Bode a spus că știe de joi seară despre protest

De asemenea, Lucian Bode, ministrul Ministerului Afacerilor Interne, a declarat recent, spre deosebire de ceilalți oficiali ai ministerului, că știa despre protestul de vineri dimineață de joi seara.