Poliția, legată de mâini. Locul în care nu le pot face nimic șoferilor
- Iulia Moise
- 30 ianuarie 2025, 06:05

Polițiștii se plâng pentru că legislația actuală nu le permite să aplice amenzi pentru infracțiuni precum conducerea fără permis sau sub influența alcoolului în interiorul cartierului privat, datorită faptului că, Codul Rutier se aplică doar pe drumurile publice.
Legislația rutieră nu prevede amenzi pentru infracțiuni în cartierul privat
Singura acțiune pe care o poate întreprinde un polițist în urma unor incidente dintr-un cartier privat este întocmirea unui proces verbal pentru a constata eventualele daune. Cei afectați sunt apoi îndrumați, cu acest proces verbal, către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.
Este important de menționat că Ordonanța de urgență nr. 195/2002, care reglementează circulația pe drumurile publice (Codul Rutier), se aplică exclusiv acestor tipuri de drumuri, așa cum indică și titlul ordonanței. Nu există nicio reglementare care să stipuleze că regulile din Codul Rutier s-ar aplica și pe drumurile private.
Un eveniment pe un drum privat nu poate fi considerat accident
Prin urmare, șoferii care circulă sub influența substanțelor interzise, fără permis, la volanul unor vehicule fără ITP sau fără trusă medicală, pot acționa fără ca poliția rutieră să poată interveni. În cazul unui accident, aceștia nu au obligația de a anunța poliția sau serviciile de urgență și nu pot fi acuzați de părăsirea locului accidentului.
Conform legislației actuale, un eveniment pe un drum privat nu poate fi considerat accident în sens legal. Aceste informații au fost confirmate de surse din cadrul Poliției, care au menționat că au existat propuneri de modificare a Codului Rutier pentru a include și drumurile private, însă acestea nu au fost aprobate de Parlament.
Art. 1 din Codul Rutier
(1) Circulatia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor si a celorlalte categorii de participanti la trafic, drepturile, obligatiile si raspunderile care revin persoanelor fizice si juridice, precum si atributiile unor autoritati ale administratiei publice, institutii si organizatii sunt supuse dispozitiilor prevazute in prezenta ordonanta de urgenta . (2) Dispozitiile prevazute in prezenta ordonanta de urgenta au ca scop asigurarea desfasurarii fluente si in siguranta a circulatiei pe drumurile publice, precum si ocrotirea vietii, integritatii corporale si a sanatatii persoanelor participante la trafic sau aflate in zona drumului public, protectia drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietatii publice si private, cat si a mediului.

bariera / Dreamstime.com
(3) Autoritatea competenta in domeniul circulatiei pe drumurile publice privind initierea si avizarea unor reglementari, precum si aplicarea si exercitarea controlului privind respectarea normelor din acest domeniu este Ministerul Administratiei si Internelor, prin Inspectoratul General al Politiei Romane. (4) Reglementarile privind circulatia pe drumurile publice se emit, dupa caz, de catre autoritatile publice centrale sau locale cu atributii in acest domeniu, numai cu avizul Inspectoratului General al Politiei Romane si cu respectarea acordurilor si conventiilor internationale la care Romania este parte. (5) Prevederile prezentei ordonante de urgenta se aplica tuturor participantilor la trafic, precum si autoritatilor care au atributii in domeniul circulatiei si sigurantei pe drumurile publice si in domeniul protectiei mediului.
Art. 7 cu privire la drumurile publice
Orice vehicul care circulă pe drumurile publice trebuie să corespundă normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi utilizarea conform destinaţiei.
Art.8
Pentru a fi conduse pe drumurile publice, autovehiculele şi tramvaiele trebuie să fie dotate cu truse medicale de prim ajutor, triunghiuri reflectorizante şi stingătoare de incendiu, omologate.
Art. 75 din Codul Rutier
Accidentul de circulaţie este evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
a) s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mișcare; d) s-a produs ca urmare a încălcării unei reguli de circulaţie.
Codul Rutier, reglementat prin OUG
România a suferit transformări semnificative de la momentul în care actualul Cod Rutier a fost reglementat prin OUG, acum 22 de ani. În marile orașe au apărut numeroase cartiere private, variind ca dimensiune, dar și adevărate mini-orașe construite în apropierea acestora.
În aceste zone, în cazul în care există drumuri private, Codul Rutier nu se aplică. Este necesară o simplă modificare legislativă, care ar putea fi realizată tot prin OUG, pentru a extinde reglementările Codului Rutier atât pe drumurile publice, cât și pe cele private. De asemenea, este important să se stabilească responsabilitatea administratorilor de drumuri private din România.
Conform informațiilor de la G4Media.ro, este foarte posibil ca respingerea modificărilor la Codul Rutier să fie legată de dorința dezvoltatorilor imobiliari de a evita responsabilitatea pentru întreținerea drumurilor private.