Cîtu (PNL): „Are PSD un program de guvernare şi pentru criză economică în care ne-a aruncat?”
- Maria Stan
- 10 februarie 2018, 16:19
Preşedintele Comisiei economice a Senatului, Florin Cîţu, senator PNL, a declarat că în 2017 „Dragnea, Vâlcov şi PSD au vulnerabilizat iremediabil economia României, pe termen mediu şi scurt", aceeaşi direcţie fiind continuată şi în 2018. Mai mult, Cîţu i-a acuzat pe reprezentanţii guvernării actuale de „incompetenţă”, întrucât „într-o perioadă de creştere economică" aceștia „continua să crească taxele, şi accizele”
„Are PSD un program de guvernare şi pentru criză economică în care ne-a aruncat? Dragnea, Vâlcov, PSD, şi-au bătut joc de România în 2017. O vor face şi în 2018. Are PSD un plan pentru criza economică care urmează? Doar taxe şi accize mai multe şi mai mari. Mă uit la cum au 'administrat' perioada de creştere economică şi mă îngrozesc", a precizat senatorul Cîţu, într-un comentariu postat pe pagina sa de socializare.
Senatorul PNL a subliniat că în timpul „guvernării ticăloase” costul la care se împrumută statul s-a dublat în ultimul an.
„Astăzi doar câteva cifre pe care Dragnea, Vâlcov şi PSD nu le vor discutate public, după 12 luni de guvernare ticăloasă: rata inflaţiei estimată să ajungă la 5.1 %; datoria publică - a crescut în perioada ianuarie - octombrie 2017 cu 19.4 miliarde lei. În octombrie 2017 datoria publică de 352.8 miliarde lei, adică 41.9% din PIB (sursa MFP). costul la care se împrumută statul s-a DUBLAT în 12 luni. Dragnea, Vâlcov, PSD au împrumutat mai mult şi mai scump!!! Cel mai mare preţ din 2015 (sursa MFP şi BNR). Asta într-o perioadă când economia 'duduie' . (România se împrumuta mai scump decât ţări cu datorie publică dublă ca % PIB. Cel mai scump din UE, după Grecia); datoriile companiilor de stat (sume ce trebuie plătite într-o perioadă de până la 1 an şi peste 1 an), atenţie aici, reprezintă 56.03 miliarde lei - 6.6% din PIB!!!!!!! Uite aici încă un motiv pentru care PSD asmute ANAF pe sectorul privat şi creşte taxe şi impozite. TREBUIE acoperită cumva şi această GAURĂ - pentru asta Dragnea nu cere anchetă. (Sursa MFP)", argumentează senatorul PNL.
Mai mult, liberalul a menționat că deficitul bugetar a crescut cu 9 miliarde lei şi că „deşi au avut noroc de creştere economică peste aşteptări, Dragnea şi Vâlcov nu au avut bani pentru cheltuielile curente (pensii şi salarii)".
„S-au împrumutat. Total iresponsabil dacă nu criminal. În anii cu creştere economică un guvern responsabil reducea deficitele şi datoria publică. Dacă nici acest comportament nu trebuie analizat (anchetat?) în CSAT pentru subminarea siguranţei naţionale.... Eu zic că trebuie. În 2017, Dragnea, Vâlcov şi PSD au vulnerabilizat iremediabil economia României, pe termen mediu şi scurt. Şi nu se opresc. Continuă în aceeaşi direcţie şi în 2018. Asta deşi contextul internaţional arată clar că urmează o perioadă volatilă, cu riscuri foarte mari pentru stabilitatea economică. PSD, Dragnea, Vâlcov, trebuie să vină URGENT şi să ne arate ce plan au în cazul în care economia mondială intră în recesiune", adaugă preşedintele Comisiei economice a Senatului.
În fine, Cîţu i-a acuzat pe reprezentanţii guvernării actuale de „incompetenţă”, întrucât „într-o perioadă de creştere economică" aceștia „continua să crească taxele, şi accizele”
„Au tăiat salariile, au amânat aplicarea legii pensiilor, au crescut datoria publică, se împrumută mai mult şi mai scump, au contribuit masiv la creşterea preţurilor şi deprecierea monedei naţionale. Aşa au 'administrat' PSD-iştii creşterea economică. Acum, trebuie să vină să ne spună cum vor 'administra' perioada de criză economică care urmează. Eu unul pariez că vor continua să crească taxele, şi accizele. Dragnea şi Vâlcov aruncă România în criză dar vor obliga sectorul privat să plătească nota de plată", mai spune senatorul PNL.