TRAGEDIE în PMP. Un important LIDER a fost implicat într-un ACCIDENT MORTAL.
- Mihaela Dan
- 11 iulie 2018, 08:33
Omul de afaceri Emanuel Mitric, în vârstă de 28 de ani, consilier local din partea Mișcării Populare în Rădăuți, județul Suceava, a murit în cursul zilei de marți în urma unui accident care a avut loc în județul Iași
Mitric deținea funcția de vicepreședinte al Organizației Naționale de Tineret a PMP, funcție pe care o câștigase în urmă cu numai câteva zile, informează Cancan.ro. Mitric a fost strivit după ce mașina sa s-a izbit de un autocar, în localitatea Sârca, județul Iași. Conform declarațiilor auutorităților, consilierul local este cel care a provocat accidentul, intrând pe contrasens și lovindu-se, mai întâi de un microbuz, după care de un autocar cu numere de Republica Moldova. În autocarul implicat în tragicul accident se aflau 15 persoane, trei dintre acestea fiind rănite uşor. Una dintre victime a fost transportată la spital, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Totodată, în microbuz se aflau 21 de persoane, încă niciuna nu a fost rănită. Pe baza numărului mare de persoane din vehiculele implicate în accident, autoritățile ieșene au declanșat și planul roșu de intervenție.