Platforma X a atacat în instanță amenda de 120 de milioane de euro impusă de Comisia Europeană
- Răzvan Scarlat
- 20 februarie 2026, 22:16
Platforma X a lui Elon Musk, fosta Twitter. Sursa foto: PhotoPawel | Dreamstime.comPlatforma X, deținută de Elon Musk, a atacat în instanță amenda de 120 de milioane de euro impusă de Comisia Europeană în baza Digital Services Act (DSA), invocând erori procedurale și încălcarea dreptului la apărare, relatează Politico.
Platforma X a deschis o acțiune în justiție împotriva Comisiei Europene, după ce executivul comunitar a decis sancționarea companiei cu 120 de milioane de euro. Este prima amendă aplicată în temeiul Legii Serviciilor Digitale (DSA), regulament adoptat în 2022 pentru a impune reguli mai stricte marilor platforme online.
Platforma X, în litigiu cu Comisia Europeană, după amenda record impusă
Demersul juridic a fost înregistrat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit informațiilor publicate de Politico, au fost depuse trei acțiuni distincte.
Una aparține X Internet Unlimited Company și X Holdings, alta a fost introdusă de xAI Holdings, iar o a treia pare să fi fost formulată chiar de Elon Musk. Sancțiunea Comisiei a vizat toate aceste entități.
Platforma X invocă nereguli după amenda impusă de Comisia Europeană
Într-un mesaj public transmis pe rețelele sociale, reprezentanții X susțin că decizia Bruxelles-ului este rezultatul unei anchete „incomplete și superficiale”. Compania vorbește despre „erori procedurale grave”, o interpretare forțată a obligațiilor prevăzute de DSA și despre „încălcări sistematice ale dreptului la apărare și ale cerințelor fundamentale de respectare a garanțiilor procesuale”. În același mesaj se menționează că situația ar sugera o posibilă părtinire din partea autorității care a condus investigația.

Elon Musk. Sursă foto: Captură video
X consideră că acest litigiu reprezintă prima contestare în instanță a unei amenzi aplicate în baza DSA și că decizia judecătorilor ar putea influența modul în care regulamentul va fi aplicat pe viitor, inclusiv în ceea ce privește stabilirea sancțiunilor și protejarea drepturilor fundamentale.
Comisia acuză încălcarea regulilor privind transparența
Amenda a fost decisă în luna decembrie a anului trecut, după ce Comisia Europeană a concluzionat că platforma nu a respectat mai multe obligații prevăzute de DSA. Printre aspectele invocate se numără modul de funcționare al sistemului de verificare a conturilor, pe care autoritățile europene l-au considerat ilegal și înșelător. De asemenea, Comisia a semnalat probleme legate de transparența arhivei de publicitate a platformei.
Sancțiunea marchează un moment important în aplicarea noilor reguli europene privind serviciile digitale și apare într-un context mai larg al dezbaterilor dintre Uniunea Europeană și Statele Unite privind reglementarea marilor companii din domeniul tehnologiei.
Decizia finală aparține Curții de Justiție a Uniunii Europene, care va analiza legalitatea sancțiunii aplicate.