Plata taxei de drum și a peajului, suspendată temporar în acest weekend
- Raluca Dan
- 17 octombrie 2025, 18:14
Sursa foto: dreamstime.comTaxa de drum, dar și peajul pentru podul Fetești-Cernavodă nu vor putea fi achitate prin portalul oficial sau prin aplicația dedicată. „Reamintim utilizatorilor că rovinieta poate fi achiziţionată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilităţii”, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat.
Emiterea rovinietei și a peajului, suspendată temporar
Compania Națională a anunțat că emiterea rovinietei şi peajului prin aplicaţia eTarife și prin intermediul site-ului www.erovinieta.ro urmează să fie blocată în următoarea perioadă.
„CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că, în intervalul 17.10.2025 (vineri) ora 23:45 – 19.10.2025 (duminică) ora 04:00, emiterea rovinietei şi peajului prin intermediul portalului www.erovinieta.ro şi prin aplicaţia eTarife nu va fi posibilă”, se arată în comunicat.
Compania a explicat că întreruperea este necesară deoarece banca parteneră „urmează să efectueze un update în sistemul propriu de carduri”.
Rovinieta poate fi cumpărată de la distribuitorii autorizați
În acest context, Compania Națională a reamintit că rovinieta poate fi cumpărată în avans, cu cel mult 30 de zile înainte de data de început a valabilității.
„Peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24:00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea, precum şi faptul că rovinieta şi peajul pot fi achiziţionate de la distribuitorii autorizaţi, utilizând şi alte mijloace de plată”, a mai transmis CNAIR.

Sursa foto: Facebook/CNAIR
Prețul unei roviniete
Conform celui mai recent tabel cu tarife pentru rovinietă publicat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, șoferii din România trebuie să achite următoarele sume:
- Categoria A – Autoturisme: 1 zi – 3,5 €; 10 zile – 6 €; 30 zile – 9,5 €; 60 zile – 15 €; 12 luni – 50 €.
- Categoria B – Vehicule de transport marfă (MTMA ≤ 3,5 t): 1 zi – 8,6 €; 10 zile – 11,5 €; 30 zile – 18,2 €; 60 zile – 28,8 €; 12 luni – 96 €
- Categoria C – Transport marfă (MTMA > 3,5 t și ≤ 7,5 t): 1 zi – 4 €; 7 zile – 16 €; 30 zile – 32 €; 12 luni – 320 €.
- Categoria D – Transport marfă (MTMA > 7,5 t și < 12 t): 1 zi – 7 €; 7 zile – 28 €; 30 zile – 56 €; 12 luni – 560 €.
- Categoria E – Transport marfă (MTMA ≥ 12 t, max. 3 axe): 1 zi – 9 €; 7 zile – 36 €; 30 zile – 72 €; 12 luni – 720 €.
- Categoria F – Transport marfă (MTMA ≥ 12 t, min. 4 axe): 1 zi – 11 €; 7 zile – 55 €; 30 zile – 121 €; 12 luni – 1.210 €.
- Categoria G – Transport persoane (9–23 locuri, inclusiv șofer): 1 zi – 4 €; 7 zile – 16 €; 30 zile – 32 €; 12 luni – 320 €.
- Categoria H – Transport persoane (peste 23 locuri, inclusiv șofer): 1 zi – 7 €; 7 zile – 28 €; 30 zile – 56 €; 12 luni – 560 €.