Președintele Consiliului de Supraveghere Hidroelectrica, suspendat din cauza dosarului de la CAB

Președintele Consiliului de Supraveghere Hidroelectrica, suspendat din cauza dosarului de la CABAnunț important făcut de Hidroelectrica. Contractul transformă compania într-un jucător important pe piața globală. Sursa foto: Razvan Valcaneantu \ EEC

Acționarii companiei Hidroelectrica, inclusiv statul român, au aprobat suspendarea lui Silviu Răzvan Avram din funcția de președinte al Consiliului de Supraveghere, în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor desfășurată vineri. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține pachetul majoritar de acțiuni, iar decizia a fost adoptată cu o majoritate covârșitoare a voturilor exprimate, respectiv 94,92% din cei cu drept de vot prezenți.

Suspendare la Hidroelectrica: președintele Consiliului de Supraveghere, vizat de acuzații de mită

Pe lângă suspendarea mandatului, acționarii au aprobat și forma și conținutul Actului Adițional nr. 5 la contractul de mandat încheiat cu Silviu Răzvan Avram, document inițiat de Ministerul Energiei și introdus pe ordinea de zi suplimentară a ședinței.

Prin acest act, contractul de mandat al acestuia este suspendat începând cu data semnării, în conformitate cu prevederile contractuale.

Bogdan Badea

Bogdan Badea. Sursa foto: Captură video

Detalii despre situația juridică a membrului Consiliului

Suspendarea produce efecte până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive sau până la intervenirea unor situații legale care duc la încetarea procesului penal, cum ar fi achitarea sau alte forme de încetare prevăzute de lege. Măsura rămâne astfel deschisă evoluției dosarului aflat pe rolul instanțelor.

În ședință, AGOA a fost informată cu privire la dosarul penal în care Silviu Răzvan Avram are calitatea de inculpat pentru infracțiunea de luare de mită, conform informațiilor publice disponibile. Este vorba despre Dosarul nr. 6631/2/2025, aflat pe rolul Secției I penale a Curții de Apel București, precum și despre dosarele disjunse din acesta, care vizează măsuri și verificări procedurale.

Hidroelectrica a aprobat procedura de suspendare a unui oficial implicat într-un dosar de corupție

Acționarii au mandatat reprezentantul statului român, prin Ministerul Energiei, să semneze actul adițional prin care se formalizează suspendarea, urmând ca situația să fie reevaluată în funcție de evoluția dosarului penal.

În hotărârea adoptată de acționari se arată următoarele:

„Având în vedere informațiile publice disponibile despre Dosarul nr. 6631/2/2025, aflat pe rolul Secției I penale la Curtea de Apel București având ca obiect ” luarea de mită (art. 289 NCP) alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap la art 35 alin.(1) Cod penal”, precum și dosarele disjunse din acesta, respectiv nr. 6631/2/2025/a1 având ca obiect ”măsuri și excepții dispuse de judecătorul de camera preliminară”, înregistrat pe rolul Curții de Apel București în data de 21.10.2025 și în dosarul nr. 6631/2/2025/a1.1 având ca obiect ”verificare măsuri asigurătorii (art. 250 ind.2 Cod procedură penala)”, AGOA constată existența unei situații de suspendare a contractului de mandat nr. 36089/29.03.2023 încheiat cu domnul Silviu Răzvan AVRAM, potrivit art.40 din acest contract, în lipsa notificării din partea mandatarului, care are calitate de inculpat în dosarul menționat”, potrivit documentului.