Sistemul de rovinietă și peaj, blocat din cauza unor probleme tehnice. Ce trebuie să știe șoferii

Sistemul de rovinietă și peaj, blocat din cauza unor probleme tehnice. Ce trebuie să știe șoferiiSursa foto: Facebook/CNAIR

Sistemul de achiziționare a rovinietei și a peajului a devenit indisponibil vineri, în urma unor probleme tehnice apărute la infrastructura informatică, potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Sistemul de achiziționare a rovinietei și a peajului nu funcționează

Potrivit instituției, utilizatorii nu pot cumpăra rovinieta sau achita peajul prin niciunul dintre canalele disponibile, inclusiv platformele online, SMS sau punctele de vânzare din benzinării.

De asemenea reprezentanții CNAIR anunță că tehnice intervin pentru remedierea situației, iar reluarea funcționării va fi comunicată imediat ce defecțiunea va fi rezolvată. CNAIR reamintește că, în situația în care achiziția nu a fost posibilă înainte de începerea deplasării, rovinieta poate fi cumpărată până la ora 24:00 a aceleiași zile.

În ceea ce privește peajul, plata poate fi efectuată până la ora 24:00 a zilei următoare efectuării trecerii.

Mașini

Mașini. Sursa foto: Pixabay

Noi tarife pentru rovinietă: mașinile poluante vor plăti mai mult

Recent, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a pus în transparență decizională un proiect de ordin care schimbă modul de calcul al rovinietei și introduce tarife diferențiate în funcție de tipul vehiculului și norma de poluare EURO. Documentul, publicat joi, 14 mai, prevede aplicarea noilor tarife începând cu 1 iulie 2026, cu actualizări anuale raportate la inflație.

Noile reguli stabilesc o structură tarifară mai complexă, în care costul rovinietei va fi influențat de categoria vehiculului, nivelul emisiilor și perioada de utilizare a rețelei de drumuri naționale, aceasta incluzând atât durata deplasării, cât și staționarea.

Potrivit proiectului, vehiculele vor fi împărțite în patru mari categorii, de la autoturisme și autovehicule de marfă de până la 3,5 tone, până la mijloace de transport persoane cu capacitate mai mare de 9 sau 23 de locuri. În paralel, clasificarea pe baza normelor de poluare va separa vehiculele Euro VI, Euro V-IV și Euro III-0, în timp ce mașinile electrice vor fi încadrate în cea mai favorabilă categorie tarifară.

Ce trebuie să știe șoferii

Actul normativ introduce principiul „poluatorul plătește”, vehiculele mai poluante urmând să suporte costuri mai ridicate. Astfel, pentru Euro V-IV tarifele vor fi cu 15% mai mari decât pentru Euro VI, iar pentru Euro III-0 creșterea va ajunge la 30%.

Pentru autoturisme, proiectul prevede tarife cuprinse între 22 și 29 de lei pentru o zi de utilizare, între 30 și 39 de lei pentru 10 zile, între 48 și 62 de lei pentru 30 de zile, iar rovinieta anuală ar urma să se situeze între 254 și 330 de lei, în funcție de nivelul de emisii.

În cazul vehiculelor de marfă de până la 3,5 tone, costul anual ar putea varia între 579 și 753 de lei, în timp ce pentru autobuze și vehiculele de transport persoane de mare capacitate, tarifele ar putea depăși 4.400 de lei pe an pentru cele mai poluante categorii. Comparativ, nivelurile actuale pentru autoturisme sunt mai reduse, rovinieta anuală fiind în jur de 255 de lei.

Proiectul mai prevede și o actualizare automată anuală a tarifelor în funcție de indicele prețurilor de consum publicat de INS, ajustare care se va aplica începând cu 1 ianuarie al fiecărui an, în timp ce pentru 2026 noile valori vor intra în vigoare de la 1 iulie.