Editura Evenimentul si Capital

Ce conține „Planul B” pentru Brexit. Zeci de mii de români sunt VIZAȚI

Autor: | | 0 Comentarii | 1560 Vizualizari

Deși până în prezent europenii au refuzat o renegociere a acordului Brexit, premierul britanic Theresa May a declarat luni, în fața Camerei Comunelor, că își dorește depășirea impasului din dosarul Brexitului printr-un demers care să urmărească obţinerea unor concesii din partea Uniunii Europene în ceea ce priveşte clauza de „backstop” pentru frontiera nord-irlandeză.

Chemată în faţa Camerei Comunelor pentru a prezenta un „plan B” după ce deputaţii i-au respins acordul convenit cu Bruxelles-ul, Theresa May a spus că nu poate exclude un „no-deal”, adică posibilitatea ca la 29 martie Regatul Unit să iasă din UE fără niciun acord şi a apreciat drept puţin probabil ca UE să accepte o amânare a datei Brexitului, decisă în baza articolului 50 din tratatul UE.

„O ieşire (din UE) fără acord poate fi exclusă fie prin revocarea articolului 50, ceea ce răstoarnă rezultatul referendumului (din 2016), iar guvernul nu va face acest lucru, fie prin încheierea unui acord, şi este ceea ce vom încerca să obţinem”, a indicat şefa executivului britanic.

Cât despre organizarea unui nou referendum pe tema Brexitului, ea a respins din nou această idee, despre care a spus că i-ar încuraja pe cei care doresc să divizeze Regatul Unit şi ar submina democraţia prin anularea referendumului desfăşurat în 2016.

Theresa May le-a promis deputaţilor britanici că va accepta o implicare sporită a lor în procesul Brexitului şi că va fi „mai flexibilă” în încercarea de a revizui clauza de „backstop”, pe care ea a acceptat-o pentru a scoate din impas negocierile cu UE şi astfel a reuşit încheierea unui acord privind Brexit-ul. Dar această clauză, care prevede că Regatul Unit va rămâne în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană până când Londra şi Bruxelles-ul vor găsi o soluţie mai bună în privinţa frontierei nord-irlandeze, indiferent cât timp ar dura acest lucru, nu a fost agreată de parlamentarii britanici susţinători ai ieşirii din UE, fapt ce a contribuit la respingerea acestui acord în Camera Comunelor.

„Prin urmare, voi retransmite Uniunii Europene concluziile acestor discuţii (...) Obiectivul meu rămâne obţinerea a ceea ce este necesar pentru a primi sprijinul acestei Camere pentru un acord privind Brexitul cu UE”, a subliniat şefa executivului de la Londra.

Ea a menţionat că va examina propunerea avansată mai devreme în cursul zilei de ministrul polonez de externe, Jacek Czaputowicz, care a sugerat ca soluţie pentru ieşirea din impas limitarea aplicării clauzei de „backstop” pentru cel mult cinci ani, idee ce a fost însă deja respinsă de Irlanda şi Germania.

Pe de altă parte, Theresa May a respins relatările din presă conform cărora ea ar dori să revizuiască acordul din Vinerea Mare, încheiat în 1988 şi care a pus capăt unei perioade de 30 de ani de violenţe în Irlanda de Nord.

Artistul A MURIT! Familia a facut anuntul in urma cu putin timp! Ce tragedie!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 11:39 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 11:19 Aroganţa lui Toader: I-A DAT BOMBA lui Lazăr chiar pe terenul lui. SĂGEŢI PENTRU CSM şi explicaţii pentru Timmermans. Breaking news 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9”