PLAGIATELE, pe masa senatorilor. Ce PROIECT IMPORTANT va fi discutat astăzi

PLAGIATELE, pe masa senatorilor. Ce PROIECT IMPORTANT va fi discutat astăzi

Plenul Senatului rediscută astăzi, la cererea președintelui Klaus Iohannis, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, care prevede că acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi făcută de Senatul universităţilor.

Comisia pentru învăţământ din Senat a respins pe 5 octombrie  cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis pe tema Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, astfel încât proiectul va merge la votul final în forma iniţială, potrivit căreia decizia privind un eventual plagiat va fi luată de universităţi, nu de către CNATDCU.

Cererea de reexaminare nu a fost adoptată în Camera Deputaţilor din cauza lipsei cvorumului. 

Klaus Iohannis arăta că există un "climat actual de neîncredere" în procesul de analiză a sesizărilor de plagiat, însă această OUG trebuie să "contribuie la realizarea unui sistem educaţional şi de cercetare apt să sancţioneze şi să descurajeze frauda academică", bazat pe proceduri clare şi coerente.

Ne puteți urmări și pe Google News

OUG nu "clarifică statutul lucrării de doctorat, odată cu renunţarea autorului acesteia la titlul de doctor şi nici efectele ce se vor produce în planul raporturilor de muncă", mai arăta Klaus Iohannis.