Aceasta este o poveste care datează de mii de ani. Inițial, pisicile erau creaturi solitare. Aceasta înseamnă că preferau să trăiască și să vâneze singure, mai degrabă decât în grupuri.

Cea mai mare parte a comportamentului lor social se limita la interacțiunea mamă-pisoi. În afara acestei relații, pisicile rareori miaună una la alta.

Ce reprezintă mieunatul pisicii

Cu toate acestea, pe măsură ce pisicile au început să trăiască alături de oameni, aceste vocalize au căpătat noi semnificații. În multe feluri, atunci când o pisică miaună la noi, este ca și cum ne-ar vedea ca pe îngrijitorii ei, la fel ca mamele lor feline.

Probabil că pisicile s-au întâlnit pentru prima dată cu oamenii în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, când oamenii au început să stabilească așezări permanente. Aceste așezări au atras rozătoare, care la rândul lor au atras pisici în căutare de pradă. Pisicile mai puțin temătoare și mai adaptabile au prosperat, beneficiind de o aprovizionare constantă cu hrană. În timp, aceste pisici au dezvoltat legături mai strânse cu oamenii.

Spre deosebire de câini, care au fost crescuți de oameni pentru trăsături specifice, pisicile s-au domesticit practic singure. Cele care au putut tolera și comunica cu oamenii au avut un avantaj de supraviețuire, ceea ce a condus la o populație bine adaptată pentru a trăi alături de oameni.

Experimentele rusești

Pentru a înțelege acest proces, ne putem uita la experimentele rusești cu vulpi de crescătorie. Începând cu anii 1950, omul de știință sovietic Dmitri Belyaev și echipa sa au crescut selectiv vulpi argintii.

De-a lungul generațiilor, aceste vulpi au devenit mai docile și mai prietenoase, dezvoltând trăsături fizice similare cu cele ale câinilor domestici, precum urechi căzute și cozi curbate. Și vocalizările lor s-au schimbat, trecând de la "tuse" și "sforăituri" agresive la "chicoteli" și "gâfâieli" mai prietenoase, care amintesc de râsul uman.

Aceste experimente au demonstrat că reproducerea selectivă pentru îmblânzire poate duce la o serie de schimbări comportamentale și fizice la animale, realizând în câteva decenii ceea ce în mod normal ar dura mii de ani. Deși mai puțin evidente decât diferențele dintre câini și lupul ancestral, pisicile s-au schimbat. Acum au creiere mai mici și culori mai variate ale blănii, trăsături comune multor specii domestice.

Adaptările vocale ale pisicilor

La fel ca vulpile argintii, pisicile și-au adaptat vocalizele, deși pe o perioadă mult mai lungă de timp. Bebelușii umani sunt altruiști la naștere, ceea ce înseamnă că sunt complet dependenți de părinții lor. Această dependență ne-a făcut deosebit de atenți la apelurile de ajutor - ignorarea lor ar fi costisitoare pentru supraviețuirea omului.

Pisicile și-au modificat vocalizele pentru a profita de această sensibilitate. Un studiu realizat în 2009 de Karen McComb, cercetătoare în domeniul comportamentului animalelor, și echipa sa oferă dovezi ale acestei adaptări. Participanții la studiu au ascultat două tipuri de tors. Un tip a fost înregistrat atunci când pisicile căutau mâncare, iar altul a fost înregistrat atunci când nu căutau mâncare.

O analiză acustică a relevat o componentă de înaltă frecvență în aceste tipuri de tors, asemănătoare cu un plânset. Acest plânset ascuns exploatează sensibilitatea noastră înnăscută la sunete de suferință, făcându-l aproape imposibil de ignorat.

Limbajul oamenilor s-a modificat și el

Dar nu doar pisicile și-au adaptat vocalizările: și noi am făcut-o. Când vorbim cu bebelușii, folosim o tonalitate mai înaltă, tonuri exagerate și limbaj simplificat. Această formă de vorbire ajută la implicarea bebelușilor, jucând un rol în dezvoltarea limbajului lor.

Am extins acest stil de comunicare și la interacțiunile noastre cu animalele de companie, cunoscut sub numele de discurs îndreptat către animale de companie. Cercetări recente sugerează că pisicile răspund la această formă de comunicare. Un studiu din 2022, realizat de cercetătoarea Charlotte de Mouzon și colegii ei, a descoperit că pisicile pot distinge între vorbirea adresată lor și cea adresată oamenilor adulți.

Schimbările în vocalizări nu se observă doar în relațiile dintre pisici și oameni. Comparativ cu lupul ancestral, câinii și-au extins comportamentul de lătrat pentru a comunica mai eficient cu oamenii și, la fel ca în cazul pisicilor, folosim discurs îndreptat către animale de companie atunci când interacționăm cu câinii.

De-a lungul timpului, pisicile au evoluat pentru a folosi semnale vocale care rezonează cu instinctele noastre de îngrijire. Cu toate acestea, mulți proprietari de pisici nu ar schimba asta pentru nimic, potrivit Live Science.