Pilotul a fost operat la coloana vertebrală de medicii Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Carol Davila, iar acum se simte mai bine.
Veştile despre pilotul aeronavei prăbuşite luni în judeţul Constanţa sunt bune, acesta prezentând o evoluţie post-operatorie îmbucurătoare.
În urma operaţiei pilotul este echilibrat hemodinamic şi respirator, dar şi conştient şi cooperant.
Conform medicilor, acesta nu a necesitat transfuzie de sânge şi prezintă motricitate la nivelul picioarelor.
Medicii monitorizează starea pacientului, acesta fiind evaluat permanent din punct de vedere neurologic, neurochirurgical şi pneumologic.
Continuă tratamentul pentru ameliorarea durerilor post-operatorii şi a ulcerului de stres. Evoluţia bună a permis începerea procedurilor de kinetoterapie şi mobilizare în pat. De asemenea, acesta beneficiază de consiliere psihologică şi de sprijinul familiei.
Reamintim că un avion de vânătoare MIG 21 LanceR s-a prăbușit, luni, lângă aeroportul de la Mihail Kogălniceanu. Pilotul a reușit să se catapulteze și a scăpat cu viață, fiind apoi preluat de ambulanțe și adus la București cu elicopterul.