Pilotul Adrian Cernea a murit. Detalii despre momentul în care a fost surprins de viitură. Imagini dramatice. VIDEO

Pilotul Adrian Cernea a murit. Detalii despre momentul în care a fost surprins de viitură. Imagini dramatice. VIDEO

Fostul campion naţional de off-road Adrian Cernea a decedat, sâmbătă, în timpul unei etape a Campionatului Naţional, desfăşurată la Slănic Moldova.

Federaţia Română de Automobilism Sportiv a  venit cu detalii despre moartea pilotului Adrian Cernea:  ''Echipajul format din Adrian Cernea şi copilotul Alex Tache urma să traverseze o vale, loc prin care mai multe echipaje deja trecuseră fără probleme moment în care au fost surprinşi de o viitură. Maşina de concurs a fost luată de ape. Copilotul a fost salvat, însă Adrian Cernea a rămas blocat în maşina luată de ape, conform Comisiei Naţionale de Off Road'', se arată în într-un comunicat al Federației.

Concursul a fost întrerupt imediat şi în încercarea de salvare a acestuia, s-a intervenit atât cu echipaje de off road, care erau prezente la faţa locului, cât şi cu echipaje ISU. Din păcate, trupul său a fost găsit fără suflare câteva sute de metri mai jos.

Încă din momentul în care a primit primele informaţii privind dispariţia lui Adrian Cernea în ape, Biroul Executiv al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv s-a întrunit de urgenţă şi a deschis o anchetă pentru a vedea în ce circumstanţe s-a produs tragedia. Preşedintele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS), Norris Măgeanu, şi vicepreşedintele Cătălin Nicolescu, şeful Comisiei de Securitate, aflaţi la Târgu Mureş, pentru o etapă din Campionatul Naţional de Super-Rally, au plecat la Slănic Moldova.

Ne puteți urmări și pe Google News