Piața neagră a țigaretelor, în creștere. Aceasta a reprezentat 8,1% din consumul total din ianuarie

Piața neagră a țigaretelor, în creștere. Aceasta a reprezentat 8,1% din consumul total din ianuarie Sursa foto: David Koscheck | Dreamstime.com

Piața neagră a țigaretelor a înregistrat creșteri în ianuarie 2023, comparativ cu noiembrie 2022. În prima lună din acest an, 8,1% din consumul total a fost de pe piața neagră, fiind o creștere cu 1,3 puncte procentuale.

Un studiu arată că 8,1% din totalul consumului de țigări din ianuarie 2023 provine de pe piața neagră. Comparativ cu noiembrie 2022, aceasta a înregistrat o creștere cu 1,3 puncte procentuale. La începutul acestui an, piața neagră de țigarete a înregistrat cea mai mare creștere din ultimii doi ani, potrivit datelor publicate de compania de cercetare Novel Research, citat de CeccarBusinessMagazine.

„În ianuarie 2023, piața neagră a crescut la nivel național cu peste 1 p.p. față de noiembrie 2022. Cea mai mare creștere a contrabandei se înregistrează în nord-est, cu 8,8 p.p. până la 27,9%, regiunea continuând astfel să fie cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete. O majorare de 1,5 p.p. este notată și în sud, până la 4%. Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, categoria Duty Free deține cea mai mare pondere în ianuarie 2023, de 40%, aflându-se în creștere cu 1,3 p.p. față de noiembrie 2022. «Cheap Whites» înregistrează o ușoară scădere, cu 0,7 p.p. până la 32,3%. Cota produselor provenite din Moldova scade cu 1,5 p.p. până la 13,1%, iar Ucraina și Serbia se situează la nivel relativ constant”, a declarat Marian Marcu, directorul general al Novel Research, potrivit Agerpres.

Autoritățile Vamale susțin că creșterea contrabandei de țigări nu va fi una pe termen lung

Bogdan Lari Mihei, președintele Autorității Vamale Române, a declarat că „această creștere a contrabandei cu țigarete la început de an este una conjuncturală, care nu se va constitui într-o tendință pe termen lung”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Autoritatea Vamală continuă să aibă ca prioritate combaterea comerțului ilegal cu bunuri accizabile. Astfel, în luna ianuarie am demarat un proiect de creștere a capacitatății administrative, tehnice și operaționale a Vămii Române, prin achiziționarea de echipamente specifice pentru 19 birouri vamale, cu scopul efectuării de controale mai eficiente.

Precizăm că proiectul vizează toate birourile vamale situate la frontiera Uniunii Europene cu Moldova, Ucraina și Serbia, presupunând investiții de peste 17 milioane de euro, în cea mai mare parte din fonduri europene nerambursabile. În anul 2022, Autoritatea Vamală Română, prin structurile de supraveghere și control vamal de la nivel central și teritorial, a confiscat un număr de 22,1 milioane de țigarete și peste 27 de tone de tutun de narghilea.

Vom continua să depunem eforturi susținute și în anul în curs pentru menținerea comerțului ilegal cu țigarete sub nivelul mediu înregistrat în UE, de circa 10% și vom continua colaborarea cu autoritățile abilitate pe plan național și international, precum și cu mediul de afaceri onest”, a declarat Bogdan Lari Mihei.

Poliția continuă să deruleze acțiuni de amploare pentru combaterea contrabandei

Victor-Ștefan Ivașcu, inspectorul general al Poliției de Frontieră, a informat că instituția a continuat și în această perioadă să deruleze acțiuni de amploare pentru combaterea contrabandei. Potrivit chestorului, rezultate înregistrate în 2022 au fost foarte bune.

„Anul trecut, am înregistrat rezultate foarte bune. Astfel, au fost reținute în vederea confiscării, aproximativ 4 milioane de pachete cu țigări de contrabandă, precum și 51.550 kg de tutun si tutun pentru narghilea. Doar în primele două luni ale anului în curs au fost capturate 630.000 de pachete și 10.000 kg tutun. De asemenea, au fost destructurate cinci grupări de crimă organizată, specializate în contrabandă. Vom continua și în următoarele luni să desfășurăm acțiuni susținute pentru a menține comerțul ilegal cu țigarete la sub 10%”, a declarat Victor-Ștefan Ivașcu.

Cu prevenirea și combaterea traficului ilicit cu produse din tutun se ocupă și unele structuri ale Direcției de Investigare a Criminalității Economice. Chestor de poliție Aurel Dobre susține că Poliția Română a înregistrat succese anul trecut în acest domeniu, concretizate în cel mai scăzut nivel al pieței negre în România din anul 2008.

„Astfel, în perioada de referință au fost înregistrate 782 de dosare penale vizând această problematică, în care sunt cercetate 1.045 de persoane. De asemenea, activitățile operative desfășurateau condus la capturarea a 56.018.334 de țigarete și 32.527,94 kg de tutun și la destructurarea a 11 grupări infracționale. Pentru eficientizarea activităților specifice în domeniu, monitorizăm permanent evoluția situației operative și vom continua, în cooperare cu ceilalți parteneri instituționali și cu mediul de afaceri, să ne adaptăm măsurile pentru ca în anul 2023 să concretizăm consolidarea capacității instituționale de gestionare a acestui gen de criminalitate”, a adăugat Aurel Dobre.