Un om de afaceri turc se află în curs de achiziționare a clubului Petrolul Ploiești. Un suporter al clubului a dezvăluit că cele două părți au convenit verbal și că urmează să fie finalizate formalitățile prin semnarea documentelor.
Este vorba despre Serhan Cetinsaya, un magnat turc, care se află acum la un pas de a prelua Petrolul Ploiești. Negocierile finale vor avea loc în cadrul cantonamentului echipei Petrolul din Antalya.
Petrolul Ploiești ar putea fi prelua de un turc
Octav Preda, suporter al echipei Petrolul și cunoscut pentru relațiile sale solide și responsabilități extinse, inclusiv în domeniul marketingului clubului, afirmă că omul de afaceri turc Serhan Cetinsaya se află într-un stadiu avansat al discuțiilor privind investiția în Superligă.
Serhan Cetinsaya este fost lider la Beșiktaș și se pregătește să participe la meciul amical cu Odessa, planificat în timpul cantonamentului din Antalya. Există posibilitatea ca el să fie însoțit de Serhat Guven, fost președinte la Trabzonspor.
Afaceristul turc are multiple afaceri în domenii de activitate precum transport, turism, imobiliare și altele.
„Am aflat așa, deși informația (ȚINUTĂ, CA DE OBICEI, LA SECRET DE UNII) are deja o zi vechime. Afaceristul turc Șerhan Cetinsaya (32 de ani), cu afaceri în multiple domenii de activitate (transport, turism, imobiliare etc...), fost membru important în board-ul Beșiktaș JK Istanbul, S-A ÎNȚELES VERBAL cu conducerea clubului, pentru a prelua Petrolul!
Evident, mai trebuie ca SĂ SE SEMNEZE ACTELE, vineri, magnatul fiind așteptat la meci, foarte posibil alături de bunul său prieten, Serhat Guven, fost vicepreședinte al lui Trabzonspor, o forță a Provinciei, în Țara Semilunei”, a scris Octav Preda.
Poziția lui Maria Copilu rămâne incertă
În luna martie a anului 2023, Marian Copilu a preluat conducerea echipei Petrolul Ploiești. Perspectiva sa în cadrul clubului ar putea deveni incertă odată cu intrarea în scenă a investitorilor turci.
Octav Preda a transmis că în acest context, actualul proprietar al Clubului a plecat de urgență în Turcia, sub pretexul „e ziua soției, ne relaxam un pic până duminică”.
Potrivit suporterului, Marian Copilu ori va rămâne la club, ori i se va înapoia suma pe care a investit-o la Petrolul anul trecut.
Afaceristul turc voia sa preia U Cluj înainte de Petrolul Ploiești
Un consorțiu de investitori din Turcia, cu Serhan Cetinsaya în frunte, a vizitat Clujul în noiembrie 2023. Ei au participal la meciul dintre Universitatea și Petrolul Ploiești (0-0).
Aceștia au purtat discuții cu conducerea clubului clujean privind potențialul lor de a investi în echipă. Turcii și-au anunțat intenția de a investi la Cluj într-un proiect care să facă din „U” una dintre forțele campionatului.
Turcii nu au manifestat însă interes pentru achiziționarea clubului. Ei au fost interesați exclusiv de stabilirea unui parteneriat prin intermediul companiei denumite Artaș Holding.
Dialogurile s-au desfășurat cu președintele echipei „șepcilor roșii”, Radu Constantea, și au devenit mai intense în ultimele zile, însă discuțiile au început cu peste o lună în urmă.