Petrecere cu mulți invitați în stare de alertă. Florin Salam vedeta serii. Poliția nu a văzut nici o neregulă
- Ionel Sclavone
- 6 iulie 2020, 07:39
O petrecere la care au participat, conform unor estimări câteva sute de persoane, s-a petrecut într-un salon din Otopeni, în condițiile în care legea stabilește că la evenimentele care au loc în interior nu pot participa mai mult de 20 de persoane.
În plină stare de alertă, în vreme ce numărul îmbolnăvirilor de Covid-19 este în creștere, într-un salon de evenimente din Otopeni organizat o mega petrecere la care ar fi participat câteva sute de persoane. Evenimentul a fost organziat sâmbătă seara, cu prilejul botezului copilului unui dezvoltator imobiliar, Vali Țigănime, care construiește blocuri în Popești Leordeni.
Botezul a fost onorat cu prezența de manelistul Florin Salam care a fost acompaniat de Tzancă Uraganul și de instrumentiștii conduși de Toni Ciolac, cumătrul lui Vali Țigănime.
Imagini și clipuri de la petrecere au fost postate pe rețelele de socializare, de participanți, iar de aici se vede că lucrurile au fost mai mult decât incendiare.
Astfel, în momentele în care Florin Salam apărea în mijlocul ringului de dans, scena aglomera atât de tare încât cu greu mai puteai să arunci un ac. Ca în vremurile de dinainte de pandemie, asupra muzicanților ploua cu euro și lei.
Petrecerea a fost transmisă live pe Facebook și cu toate că din imagini se observă că nimeni nu a ținut cont de regulile de distanțare. De asemenea se poate vedea că adunarea depășește cu mult limita de 20 de persoane impusă de legea stării de alertă pentru spații închise.
Cu toate acestea, reprezentanții Poliției Ilfov susțin că totul a fost în ordine și că toate reglementările impuse de autorități au fost respectate.
„Din ce am înțeles, regulile au fost respectate și nu a fost nicio reclamație. Au fost trei petreceri în acea locație, mesele au fost puse la distanță de un metru și jumătate, cel puțin așa a transmis reprezentantul salonului de evenimente”, a afirmat Ana Maria Ciolcă, purtător de cuvânt la Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov, conform Libertatea.ro.